Un preot român din diaspora critică aducerea luminii sfinte de la Ierusalim: „E o improvizație pentru impresia maselor”

Unul dintre cele mai vocale și respectate glasuri din diaspora românească, preotul ortodox Ioan-Florin Florescu, lansează o critică fermă asupra uneia dintre practicile tot mai răspândite în Biserica Ortodoxă Română: aducerea anuală a „luminii sfinte” cu avionul de la Ierusalim. Stabilit în Scoția din 2011, Florescu, citat de Adevărul, atrage atenția asupra pericolului de a transforma o inovație recentă într-o „tradiție” fără temei teologic real.

Fost preot la țară, editor și cercetător științific, implicat în proiecte de anvergură precum Septuaginta și prima ediție critică a Bibliei de la 1688, părintele Florescu a părăsit România alături de familie, dezamăgit de starea morală a societății și lipsa de perspectivă. Din Scoția, continuă să-și exprime opiniile prin intermediul blogului său, „Jurnal Scoțian”, unde abordează subiecte sensibile, inclusiv cele care privesc direct Biserica Ortodoxă Română.

„Lumina lui Iisus a avut o întârziere de patru ore”?

Florescu ironizează obiceiul aducerii luminii de la Ierusalim cu aeronava, semnalând absurditatea logistică și riscurile teologice:

„O inovație periculoasă tinde să devină „tradiție” în Biserica Ortodoxă Română: aducerea cu avionul a luminii sfinte de la Ierusalim, în seara de Înviere. (…) Cum ar fi să auzi la știri, «Lumina lui Iisus a avut o întârziere de patru ore» sau «zborul luminii sfinte a fost anulat, aeroportul își cere scuze pentru neplăcerile create»?”

Pentru preotul stabilit în Scoția, adevărata semnificație a luminii pascale este deja prezentă în fiecare biserică, pe altarul fiecărui lăcaș de cult:

„Sfânta masă din orice biserică este în același timp altarul de jertfă și mormântul Mântuitorului. Lumina candelei de pe sfânta masă (…) este chiar lumina de la mormântul învierii lui Hristos.”

„Lumina aia bună ajunge la domnii ăia mari”

Preotul ridică și o problemă de echitate și simbolism: în timp ce în capitale și orașe mari lumina „originală” este primită direct de la aeroport, în zonele rurale și în diaspora, credincioșii se mulțumesc cu ceea ce pare a fi o lumină de „rang secund”:

„Lumina aia bună ajunge la domnii ăia mari, de la Bucureşti, în timp ce copiii noștri primesc lumină din asta proastă, de la taica părintele.”

Această distribuție inegală alimentează, în opinia sa, un sentiment de îndoială față de lumina aprinsă în bisericile locale:

„Le intră oamenilor în cap așa, ca o îndoială de luminița aia a lor de pe sfânta masă (…), pe care au tot primit‑o ei şi strămoșii lor, încă de pe vremea când episcopii n‑aveau nevoie de avioane.”

„Să trimitem și împărtășania cu avionul?”

Ridicând problema fundamentelor teologice ale acestei practici, Florescu avertizează asupra consecințelor:

„Atunci, să trimitem avioane și după sfânta împărtășanie, că doar la Ierusalim a făcut-o Domnul prima dată. Nu vă jucați cu imprevizibilele consecințe teologice și pastorale ale unei improvizații făcute doar pentru impresia maselor!”

Unde sunt dovezile?

Apelând la istoria Bisericii și la autoritatea Sfinților Părinți, Florescu afirmă clar: nu există nicio mențiune despre o „lumină specială” de la Ierusalim în textele fundamentale ale creștinismului ortodox.

„Nu există la Sfinții Părinți nici măcar o singură referință la lumina specială de la Ierusalim. Nici în slujba Învierii, în sinaxarele vechi sau în cărțile de cult.”

El punctează lipsa acestor mențiuni în scrierile unor autori canonici precum Gala Galaction, Badea Cireșeanu sau chiar în vechile texte românești. Nici Egeria, faimoasa pelerină din secolul IV, nu relatează despre o lumină miraculoasă, ci doar despre „o candelă care arde mereu ziua și noaptea” în peștera mormântului.

„Preasfințiți Părinți, dați-ne lumina din candelele noastre”

Concluzia preotului este un apel sincer către ierarhia bisericească:

„Preasfințiți Părinți, vă rog, puneți capăt acestui spectacol și dați-ne lumina din candelele noastre așa cum am primit-o mereu, așa cum ne dați și Duhul Sfânt și nu trebuie să vă duceți după el la Ierusalim.”

Ioan-Florin Florescu nu contestă simbolistica profundă a Învierii, dar pledează pentru o întoarcere la esență, la autenticitate și la o trăire a credinței lipsită de teatralitate. Într-o lume în care spectacolul riscă să umbrească mesajul, el îndeamnă la discernământ și la reflecție profundă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat lumina Învierii.