Suspectul atacului de la Vancouver a fost inculpat pentru crimă. În urma atacului, și-au pierdut viața 11 persoane, iar alte zeci au fost rănite, duminică, 27 aprilie.
Parchetul din Columbia Britanică l-a inculpat pe Kai-Ji Adam Lo, în vârstă de 30 de ani, pentru opt capete de acuzare pentru crimă. Conform autorităților, urmează să fie formulate și alte capete de acuzare, scrie Agerpres, citat de Adevărul.
Bărbatul, locuitor al orașului Vancouver, a apărut deja în fața instanţei și a fost plasat în arest preventiv.
Bărbatul nu este la prima abatere. Poliția spune că atacul a fost comis deliberat, iar suspectul are antecedente de tulburări mintale și multiple interacțiuni anterioare cu poliția și serviciile de sănătate.
În momentul de față, ancheta este în curs de desfășurare. Cu toate acestea, autoritățile exclud varianta unui atac terorist.
„Chiar dacă în acest stadiu nu pot să mă exprim asupra unui posibil motiv, pot spune cu încredere că elementele din acest caz nu ne conduc la ideea că a fost vorba de un act terorist”, a declarat Steve Rai, un responsabil cu rang înalt din cadrul poliției din Vancouver.
În urma atacului, 11 persoane și-au pierdut viața, alte zeci au fost rănite. Autoritățile spun că numărul celor decedați ar putea crește.