Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, a anunțat, marți, că formațiunea nu va participa la consultările pentru formarea noului guvern. Anterior declarației, pe holurile Parlamentului, reporterii i-au tot pus întrebări, dar el n-a vrut să răspundă.
„Vom face declarații. Dacă ne respectați, vă respectăm”, le-a spus Tanasă reporterilor.
Întrebat de ce fuge George Simion, liderul lui de partid, Tanasă a răspuns: „Nu fuge nimeni, stați liniștită, că nu fuge nimeni”.
„Dacă ne respectați, o să vă respectăm”, a repetat purtătorul de cuvânt al AUR.
În cadrul unei declarații-discurs, Dan Tanasă a explicat de ce AUR nu vrea să participe la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului guvern.
„Nicuşor Dan refuză dialogul cu toate partidele, alegând să discute doar cu cele care l-au susţinut în campania electorală de candidat independent sau care-i pot fi utile pentru viitorul său guvern. Această atitudine e profund antidemocratică şi o bajocură la adresa milioanelor de români care au votat altfel. (…)
În aceste condiţii, AUR refuză să participe la simulacrul de consultări şi proceduri parlamentare privind formarea unui nou guvern. Nu vom legitima un preşedinte al abuzului, al cenzurii şi al minciunii, o altă marionetă a intereselor străine”, a declarat Dan Tanasă.