Un șofer de ride-sharing este acuzat că vindea cocaină clienților. El a fost reținut

Un șofer de ride-sharing este acuzat că vindea cocaină clienților. El a fost reținut
Sursa foto: Freepik.com

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, șofer de ride-sharing, este acuzat că ar fi vândut cocaină clienților, în timpul curselor. El a fost reținut de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași, conform Știrile ProTv.

Ce s-a întâmplat

Bărbatul ar fi procurat, deţinut şi vândut cocaină, către consumatori din municipiul Bucureşti şi judeţul Călăraşi, conform Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Cercetările efectuate au relevat că interacţiunea dintre persoana în cauză şi clienţi s-ar fi realizat prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie online, urmată de comercializarea de cocaină, în autoturismul său, pe parcursul unor curse în regim de ride-sharing”, spun anchetatorii.

În urma acestora, au fost indisponibilizate diferite cantităţi din drogul de mare risc. În timpul perchezițiilor, au fost descoperite şi ridicate de la domiciliul celui în cauză, situat în municipiul Bucureşti, diferite cantităţi de substanţe pulverulente, mai multe comprimate având ca substanţă activă alprazolam, obiecte purtând urme de substanţă, un cântar electronic de precizie, precum şi alte mijloace de probă.

Bărbatul a fost reținut, iar în cursul zilei de marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Călăraşi cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.