După două săptămâni de post înainte sărbătorii Adormii Maicii Domnului, peste 40.000 de credincioși au venit la Mănăstirea Nicula din Cluj pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni.
La ceremonia religioasă dedimineață, Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a vorbit despre contextul actual al europei.
De ce îngăduie Dumnezeu atentatele teroriste, războaiele? Este întrebarea în jurul căreia şi-a construit Mitropolitul slujba.
'Atentatele teroriste și războaiele sunt prezente, din nefericire, în zilele noastre. Chiar dacă, noi, românii, avem, din harul lui Dumnezeu, pace, în bătrâna noastră Europă sunt atentate teroriste și în lume războaie. Cu predilecție în Orientul Mijlociu și în Asia, creștinii sunt ținta agresiunilor, expulzărilor și masacrelor, bisericile și mănăstirile sunt distruse, dispărând odată cu ele o cultură bimilenară. (…) Atentatele teroriste, războaiele pun în pericol identitatea spirituală a oamenilor. Din nefericire, aceste necazuri sunt prezente în lume de când omul a căzut în păcat, la obârșie stă păcatul. (…) Dacă este vorba de atentate teroriste și de războaie, ele se duc cu arme. Cine le oferă arme și pentru ce? Pentru a câștiga bani, chiar cu prețul catastrofelor ce se declanșează, producătorii și traficanții de arme fac lucrurile acestea', a spus mitropolitul Andreicuț la începutul predicii sale, scrie Agerpres.
Acesta a avertizat că poate exista o legătură între pierderea spiritualității și creșterea numărului atacurilor teroriste.
'În virtutea unei corectitudini politice, Europa nu mai face referire la rădăcini. Până nu este prea târziu, să ne străduim să oprim căderea spirituală a Europei. Fără a fi panicarzi, este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atâtea atentate teroriste, atâtea războaie, atâtea distrugeri de valori spirituale și de bunuri materiale', a spus mitropolitul Clujului.
Mitropolitul Clujului sugerează că terorismul e o pedeapsă divină pentru corectitudinea politică: "Este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atâtea atentate"