Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, s-a arătat sceptic că România poate strânge 30 de miliarde de lei la bugetul de stat fără creşteri de taxe.
Ministrul a punctat că România are nevoie de un mix de soluţii – reformă fiscală, reducerea de cheltuieli şi îmbunătăţirea colectării. În cazul unora dintre măsuri, efectele se vor vedea doar pe termen lung.
„Trebuie să vedem ce tipuri de măsuri vor fi agreate de coaliţia de guvernare, că în funcţie de ce se va agrea, fiecare tip de măsură are un impact bugetar anume şi vom avea un plan care, după aceea, merită să fie discutat. Sunt tipuri de cheltuieli publice cu impact imediat, adică limitarea unor sporuri, sau tipuri de cheltuieli cum sunt cele care privesc reducerile de personal, cu impact bugetar în timp. Până se vede impactul în contul de execuţie bugetară poate să treacă un an, doi ani…
Trebuie să discutăm despre un mix de soluţii, care înseamnă reforma fiscală, reducerea de cheltuieli şi îmbunătăţirea colectării. Foarte greu se materializează în ce înseamnă încasări la buget”, a explicat Marcel Boloș, într-o conferință de presă.
Ministrul a mai susținut că e nevoie de o analiză pe fiecare categorie de funcţionari publici, deoarece problema anumitor sporuri nu poate fi rezolvată printr-o soluție generală, valabilă pentru toată lumea: „Vă dau un exemplu, Sănătatea e cu un sistem de sporuri specifice şi nu poţi să iei o decizie care să afecteze acest sistem. Profesorii au și ei un sistem de sporuri diferit. Deci nu cred în această tranşare a problemei sporurilor printr-o regulă generală”.