Președintele american Donald Trump a distibuit pe platforma Truth Social o teorie a conspirației potrivit căreia predecesorul său, Joe Biden, a fost executat în 2020 și înlocuit de clone „fără suflet, fără minte”, informează New York Post.
Donald Trump a distribuit pe Truth Social o postare a unui oarecare llijh, în care acesta scria: „Nu există niciun #JoeBiden – executat în 2020. #Biden clone duble & entități robotice fără suflet, fără minte proiectate sunt ceea ce vedeți. #democrații nu văd diferența”.
Trump nu a atașat niciun comentariu și nu se știe de ce a distribuit acest mesaj. El l-a întâlnit ultima dată pe Biden acum circa cinci luni, de Ziua Inaugurării.
Joe Biden (82 de ani), a avut o primă apariție publică la „Memorial Day”, zi care omagiază soldaţii americani morți în misiune, după ce a dezvăluit că are cancer la prostată.
„Pronosticul este bun, (…) mă simt bine. Suntem cu toţii optimişti în privinţa diagnosticului. De fapt, unul dintre cei mai buni chirurgi din lume lucrează cu mine. Nu este în niciun alt organ (cancerul), oasele mele sunt solide, nu a pătruns. Deci mă simt bine”, a declarat Joe Biden.
Dezvăluirea a accentuat, însă, controversele și speculațiile republicanilor privind starea sa de sănătate precară încă din timpul mandatului de președinte.
Întrebat vineri despre această controversă, Joe Biden a răspuns ironic: „Sunt incompetent din punct de vedere mental şi nu pot să merg”.