Scandalul iscat de agenția de turism Genius Travel, care și-a anunțat clienții că nu le va mai onora contractile deja încheiate pentru că a intrat în insolvență, se extinde. Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a anunțat că jumătate dintre agențiile existente pe piața din românia nu au poliță de asigurare.
Mai exact,din totalul de circa 4.000 de agenții de tursim și touroperatori la nivelul întregii țări, un număr de 1. nu au făcut dovada deținerii unei astfel de polițe.
Orice agenţie de turism este obligată să încheie o poliţă de asigurare împotriva insolvenţei sau a falimentului şi să facă dovada existenţei acestei poliţe. Aceste poliţe acoperă despăgubiri de 10.000 de dolari, în cazul agenţiilor de turism detailiste, fie 50.000 de dolari pentru touroperatori.
“Firmele de asigurare din România nu vor să facă poliţe de asigure agenţiilor de turism, pentru că ei consideră că riscul e foarte mare. Avem această problemă de ani de zile“, a declarat joi pentru News.ro preşedintele ANT, Anca Pavel-Nedea.
De la începutul anului au fost retrase licențele a 20 de agenții de turism. De asemenea, sunt şi 53 de agenţii de turism care au solicitat în acest an radierea la cerere a licenţelor de turism.