Naţionala U19 a României a ratat calificarea în finala Euro 2025, după eșecul în fața Olandei

Naţionala U19 a României a ratat calificarea în finala Euro 2025, după eșecul în fața Olandei
Sursa foto: Echipa națională de fotbal a României / Facebook

Naţionala U19 a României a fost învinsă de echipa Olandei, scor 3-1 (2-0), și a ratat calificarea în finala Euro 2025. Meciul s-a disputat pe Stadionul Giulești, România fiind chiar gazdă a turneului.

România, învinsă de Olanda la Campionatul European U19

Don-Angelo Konadu (35), Kees Smit (42) și Aymen Sliti (53) au marcat golurile oaspeților, iar golul de onoare al tricolorilor a fost reușit de David Barbu (68).

Olanda a arătat un nivel superior, cu o organizare remarcabilă a jocului pentru această categorie de vârstă, viteză în joc, pe lângă tehnică individuală, informează Agerpres.

În finală, Olanda va înfrunta Spania. Meciul va avea loc joi, de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești.

În prima semifinală, Spania, campioana en titre, a dispus de Germania cu 6-5, după prelungiri.