Un britanic cunoscut autorităților pentru fapte grave asupra minorelor a ajuns din nou în centrul unui scandal care a șocat Franța și Marea Britanie. Jacky Jhaj, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat în Disneyland Paris, după ce a pus în scenă o ceremonie falsă de „nuntă” în care o fetiță ucraineană de doar 9 ani urma să joace rolul miresei, relatează BBC.
Totul s-ar fi petrecut în weekend, când actorii angajați de Jhaj au început să suspecteze ceva ciudat legat de scenariu. Unul dintre ei, care primise rolul „tatălui miresei”, a alertat poliția înainte ca farsa să aibă loc. În urma intervenției autorităților, organizatorul a fost ridicat și reținut la fața locului.
Anchetatorii spun că bărbatul a folosit un act de identitate fals pentru a închiria spațiul din parc, profitând de faptul că Disneyland poate fi rezervat privat, în afara programului normal.
Jhaj este deja cunoscut în Regatul Unit, fiind condamnat în trecut pentru fapte grave cu victime de 15 ani. Cu toate acestea, după eliberare, a reușit să-și construiască o imagine falsă de regizor, organizând evenimente în care copiii erau invitați să participe la filmări sau premiere. Surse judiciare franceze spun că, înainte de a fi prins, bărbatul a apelat chiar la machiaje profesionale pentru a-și schimba complet înfățișarea.
Acțiunile lui Jhaj au fost investigate de BBC, care a descoperit că în 2023, acesta a organizat un eveniment fals în Leicester Square, unde peste 100 de copii au fost aduși de agenții de casting să se prefacă fani isterici ai unui „actor celebru”. În realitate, nimeni nu știa cine e.
În unele filmări apărute online, adolescente spun că au fost puse să-l aclame și să-l atingă, fără să li se explice cine este sau cu ce se ocupă. Pe internet, canalul care promova aceste „producții” a strâns peste 12 milioane de abonați și peste 6 milioane de vizualizări, înainte să fie raportat de BBC.
Autoritățile franceze au deschis și un dosar de spălare de bani, după ce au descoperit că doar închirierea platoului din Disneyland ar fi costat peste 130.000 de euro. Nu este clar cine finanța proiectele lui Jhaj, dar anchetatorii vorbesc despre sume mari cheltuite pe închirieri de locații, costume și echipe de filmare.
Chiar dacă fetița de 9 ani nu a fost abuzată fizic și nu a fost forțată să joace în scenă, procurorii spun că întreaga regie a fost „profund tulburătoare și înșelătoare”. Autoritățile britanice au confirmat că Jhaj este căutat și în Marea Britanie pentru încălcarea condițiilor din ordinul de supraveghere pentru persoane cu risc sexual.