Începând din luna mai a acestui an, animalele de companie din Italia nu vor mai fi nevoite să suporte disconfortul transportului în cală. Autoritatea Națională pentru Aviație Civilă din Italia (ENAC) a adoptat o nouă regulă care permite transportul în cabină al câinilor și pisicilor, inclusiv celor de talie medie sau mare, anunță La Stampa, citată de Știrile Pro TV.
Măsura elimină limita strictă de greutate de 8-10 kilograme impusă anterior, cu condiția ca animalele să fie transportate în cuști speciale, securizate corespunzător în cabină. Noul regulament prevede ca greutatea combinată a animalului și cuștii să nu depășească ceea ce ar cântări un pasager obișnuit.
Potrivit ENAC, schimbarea are ca scop evitarea „suferinței inutile a animalelor care până acum erau transportate în condiții stresante, în cala avionului”. Autoritățile au subliniat că normele de siguranță vor rămâne o prioritate, dar că e timpul ca sistemul de transport aerian să reflecte realitatea unui număr tot mai mare de animale de companie. Peste 65 de milioane doar în Italia, conform datelor citate de La Stampa.
Vicepremierul italian Matteo Salvini a salutat decizia, numind-o „un act de civilizație pe care milioane de cetățeni îl așteptau”. Asociațiile pentru protecția animalelor au catalogat noul regulament drept o „măsură de bun-simț”, care recunoaște relația tot mai strânsă dintre oameni și animalele lor.
Totuși, rămâne de văzut cum vor aplica companiile aeriene această regulă. Unele, precum ITA Airways, permiteau deja o flexibilizare a greutății pentru animalele din cabină, în timp ce altele, mai ales cele low-cost, păstrau interdicții stricte. În acest nou cadru, este posibil să apară modificări legate de costuri, condiții de îmbarcare sau spațiul ocupat de cuștile pentru animale.