Marius Lăcătuș a rememorat clipele în care a adoptat-o pe unica sa fiică: „Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și vedeai, crede-mă că ți se rupea inima”

Marius Lăcătuș a rememorat clipele în care a adoptat-o pe unica sa fiică: „Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și vedeai, crede-mă că ți se rupea inima”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Marius Lăcătuș a rememorat perioada de acum 25 de ani când, împreună cu soția sa, Mariana, au decis să o adopte pe unica lor fiică, Alexandra Dominique, atunci în vârstă de cinci anișori.

De atunci, Alexandra a făcut liceul și Facultatea de Arte Dramatice în Spania, iar acum câțiva ani a prins un rol în serialul „Adela”, de la Antena 1.

Cum a adoptat-o Marius Lăcătuș pe Alexandra

„Alexandra Dominique era mică, mică atunci când am adoptat-o. Nu a fost o decizie grea. Atâta timp cât am încercat să facem un copil și natural, și artificial și n-a fost să fie…

O familie fără copii nu e o familie împlinită, zic eu. Ne-am gândit și am mers la un cămin de copii, am văzut ce ni s-a oferit. Am luat-o acasă… Dacă ajungi în situația asta, i-ai lua acasă pe toți copiii de la orfelinat. Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și vedeai… Crede-mă că ți se rupea inima.

Vezi o dată, de două ori un băiețel, apoi o fetiță o dată, de două ori, de trei ori, te atașezi de ei. Trebuie să iei o decizie. Ne-a ajutat faptul că ne-au permis s-o ducem acasă, să stea o perioadă cu noi, să se acomodeze”, a spus Marius Lăcătuș, în cadrul podcast-ului realizat de Adrian Enache, potrivit VIVA!.

Lăcătuș: Dacă Alexandra dorește vreodată să își găsească mama biologică, am putea încerca

Fostul fotbalist a mai afirmat că soția sa a fost cea care i-a spus Alexandrei că este înfiată: „Pentru noi Alexandra este copilul nostru și atât. S-a ocupat Mariana să îi spună. Nu i-a spus foarte târziu, când a început școala. Nu a reacționat în niciun fel pentru că noi întotdeauna am fost foarte deschiși cu ea. Dacă ea dorește vreodată să încercăm să își găsească mama biologică sau familia, am putea încerca, dacă ea își dorește lucrul ăsta. Nimeni nu o oprește. Nu și-a manifestat deocamdată dorința”.