Președintele CJ Suceava, apel către Guvernul României: „Așteptăm în continuare sprijin de la Guvern!”. Locuințele afectate de dezastrul de Broșteni și-ar fi găsit constructori fără bani din partea statului

Președintele CJ Suceava, apel către Guvernul României: „Așteptăm în continuare sprijin de la Guvern!”. Locuințele afectate de dezastrul de Broșteni și-ar fi găsit constructori fără bani din partea statului
Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava și liderul PSD Suceava.

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, face apel către Guvernul României. Acesta a afirmat că locuințele care au fost distruse de inundațiile de la Broșteni și-au găsit constructori, dar fără ajutor financiar din partea statului.

De asemenea, Șoldan a vorbit despre mobilizarea masivă a comunității din județul Suceava.

Cuprins:

  • Președintele CJ Suceava: „Avem nevoie de ajutor!”
  • Ce sat a fost cel mai afectat de inundații
  • Comunitățile s-au unit pentru reconstrucția Broșteniului

Președintele CJ Suceava: „Avem nevoie de ajutor!”

Președintele CJ Suceava a vorbit despre ajutorul primit din partea comunităților din zona Moldovei și nu numai, care au sărit în ajutorul oamenilor foarte afectați de ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii trecute.

În plus, a menționat că până în momentul de față Guvernul nu a contribuit financiar și a mărturisit că ajutorul ar fi bine-venit, deoarece este nevoie de refacerea infrastructurii.

„Primari și comunitățile lor, companii, ONG-uri, asociații religioase, voluntari, cu toții au sărit să ajute. Ne apucăm de reconstruit casele familiilor care au rămas pe drumuri și dorm de aproape două săptămâni pe la rude, prieteni, vecini sau în containere modulare.
Așteptăm în continuare sprijin de la Guvern, pentru că avem nevoie de ajutor să refacem și infrastructura distrusă în urma viiturii”, a declarat Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava, conform Monitorul de Suceava.

Ce sat a fost cel mai afectat de inundații

Potrivit spuselor lui Șoldan, cel mai afectat de potop a fost satul Neagra. De asemenea, acesta a afirmat faptul că au fost stabiliți constructorii care se vor ocupa de fiecare casă.

„Sâmbătă, am luat din nou la pas satul Neagra, cel mai lovit de puhoaie în noaptea de 27 spre 28 iulie. Împreună cu primarul și viceprimarul, am intrat în fiecare gospodărie unde e nevoie urgent de reconstrucție. La fiecare casă am stabilit cine se ocupă de lucrări.
Vom ajunge de luni și la casele care nu au fost distruse complet de inundații, dar au nevoie de reparații urgente. Avem deja constructori pregătiți să intervină”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

Comunitățile s-au unit pentru reconstrucția Broșteniului

Președintele CJ Suceava a mărturisit că Broșteniul a devenit un model de mobilizare a comunității, care caută rezolvare într-o astfel de situație.

E impresionant ce se întâmplă la Broșteni, de aproape două săptămâni. Zi de zi, tot mai mulți oameni ni se alătură. Zeci de comunități din județ, dar și din țară, sunt alături de noi în reconstrucția Broșteniului. Viitura care a îngrozit o țară întreagă a ridicat la Broșteni un baraj uman din care se revarsă, peste orice durere, unitatea și solidaritatea oamenilor”, a încheiat Șoldan.