Viața la bloc implică respectarea unor reguli de conviețuire în comun pe care trebuie să le respecte toți proprietarii de apartamente. Cele mai multe dintre aceste reglementări derivă din Legea asociațiilor de proprietari.
Proprietarii de apartamente au dreptul, legal, să-și închiriereze locuințele altor persoane. Procesul presupune încheierea unui contract și să respecte o serie de obligații prevăzute de legislația în vigoare. Între altele, aceștia sunt obligați să transmită asociației, în cel mult zece zile de la semnarea actelor, date despre noii chiriași.
Acest lucru este prevăzut expres de Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor este actuala reglementare a asociațiilor. Pe de altă parte, trebuie spus că legea nu prevede sancțiuni pentru cei care nu respectă obligația de a anunța asociația că a fost încheiat un contract de închiriere.
„Proprietarii din condominii au obligaţia să notifice preşedintelui orice schimbare intervenită în structura şi numărul membrilor familiei prin deces, căsătorii sau naşteri, persoanele luate în spaţiu, precum şi locatarii/comodatarii ca urmare a închirierii sau a împrumutării locuinţei”, prevede legea asociațiilor de proprietari.
Un contract de închiriere a locuinței este valabil chiar dacă nu a fost autentificat la un notariat public. Documentul trebuie să conțină doar semnăturile celor două părți. Drept urmare, termenul de zece zile nu se calculează de la o eventuală autentificare ori de la fiscalizarea veniturilor din chirii, ci de la semnarea propriu-zisă.
Proprietarul este obligat să plătească taxele și impozitele aferente apartamentului închiriat. Tot în sarcina sa cade și responsabilitatea plății sumelor pentru cotele de întreținere și a utilităților.
„Raporturile juridice stabilite de comun acord între locator şi locatar, precum şi nerespectarea obligaţiilor contractuale de către locatar nu absolvă proprietarul, în calitate de locator, de obligaţiile sale faţă de asociaţia de proprietari sau faţă de furnizorii de utilităţi publice, prevăzute în prezenta lege”, stabilește legea
Deși chiriașii trebuie să plătească utilitățile și întreținerea, proprietarul trebuie să se asigure că aceștia s-au achitat de obligații. Dacă nu o fac, el trebuie să le achite deoarece contractul de închiriere nu este opozabil asociației și nici furnizorilor de utilități.
„În cazul închirierii, constituirii unor drepturi reale de uz, uzufruct, abitaţie, precum şi în cazul unor contracte de comodat pentru spaţiile din condominiu, obligaţia de plată a cotelor de întreţinere revine proprietarului, acesta recuperând de la beneficiarii dreptului de folosinţă a spaţiilor respective contravaloarea acestora, în condiţiile stabilite prin contractul de închiriere/constituire/comodat”, prevede legea.
Din această perspectivă, contractul dintre proprietar și chiriaș este irelevant pentru asociația de proprietari, atunci când apar datorii la întreținere. Oficial, proprietarul este cel care le datorează și poate fi executat silit, în cazul în care nu sunt achitate.
Ulterior, acesta își poate recupera sumele de la chiriași, printr-un proces în instanță.