Sport
Românul Nicolae Stanciu a reuşit un meci bun la debutul de la Anderlecht, în partida câştigată greu, scor 3-2, cu Charleroi, în etapa a şasea din campionatul Belgiei.
Totuşi, cea mai bună impresie a lăsat-o celălalt român de la Anderlecht, Alexandru Chipciu, care le-a oferit colegilor două pase de gol.
Stanciu s-a mai făcut remarcat obţinând un cartonaş roşu pentru Charleroi pe finalul meciului, la o intrare urâtă a lui Tainmont.
Anderlecht este în acest moment pe doi în Belgia, în spatele celor de la Waregem.