Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob a anunțat că, începând de luni, site-ul Inpolitics va publica în serial rapoartele anuale privind activitățile de sponsorizare derulate în România de Fundația Soros pentru o Societate Deschisă.
Potrivit acestuia, documentele conțin detalii despre sumele alocate, beneficiarii finanțărilor și domeniile sprijinite încă din ianuarie 1990. Publicarea are scopul de a arăta modul în care aceste fonduri au contribuit la consolidarea societății civile prin sprijinirea unor personalități publice, organizații, instituții media și proiecte culturale.
“Începînd de azi vom publica integral, în serial, rapoartele anuale privind activitățile de sponsorizare în România ale Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, nu de alta, dar e bine ca românii să afle cît de mult a făcut magnatul evreu pentru țară, pe cine și cu cîți bani a ajutat să devină voce importantă a societății civile.
Semințele financiare plantate în lei și dolari încă din ianuarie 1990 au devenit azi stejari falnici: intelectuali, politicieni, magistrați, artiști, șefi de servicii, influenceri de top, ziare, reviste, radiouri și televiziuni, jurnaliști individuali șamd.
Veți regăsi în rapoartele de mai jos aproape toate numele importante ale ultimilor 35 de ani, cu date precise legate de sumele livrate și destinația lor. Totul contabilizat minuțios și consemnat în documente. Pe scurt, munca lui Soros pentru propășirea României, în cîteva rapoarte contabilicești. Pentru început, primii trei ani post-decembriști. Lectură plăcută!”, a scris Bogdan Tiberiu Iacob.
Documentele pot fi consultate integral pe site-ul Inpolitics.