Profesor bătut de un elev în curtea liceului. Ce „greșeală” a făcut dascălul

Profesor bătut de un elev în curtea liceului. Ce „greșeală” a făcut dascălul
.

Un profesor care i-a reproșat unui elev că fumează în curtea liceului, a fost bătut de acesta și a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă, iar agresorul riscă exmatricularea.

Cuprins:

  • Profesor bătut de un elev agresiv în curtea școlii
  • Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă

Profesor bătut de un elev agresiv în curtea școlii

Incidentul s-a petrecut în curtea Liceului „Mircea Eliade” din Galați. Profesorul i-a reproșat elevului că fumează în curtea școlii și i-a cerut să înceteze. Iritat, adolescentul a sărit la bătaie, provocându-i mai multe leziuni cadrului didactic. Acesta a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Pe de altă parte, elevul riscă să fie exmatriculat.

În acest caz, poliția a deschis o anchetă. Potrivit unui comunicat de presă, marți, pe 9 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați au fost sesizați de profesorul care activează în cadrul Liceullui Teoretic „Mircea Eliade”, că ar fi fost agresat de un elev din clasa a 12-a. Incidentul s-a petrecut într-una din pauzele dintre orele de curs.

„Astfel, în cursul aceleiași zile, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, ar fi observat, în curtea unității de învățământ, un grup de elevi cărora le-ar fi atras atenția cu privire la interdicția de a fuma în incinta școlii. În acest context, unul dintre elevi, în vârstă de 18 ani, ar fi ignorat atenționarea cadrului didactic, ar fi aprins o țigară și ar fi suflat fumul către fața acestuia, moment în care între cei doi ar fi izbucnit un conflict, agresându-se fizic reciproc. În timpul agresiunii, căștile pe care elevul le-ar fi purtat pe cap ar fi fost distruse”, a transmis IPJ Galați.

Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă

Profesorul agresat a ajuns la spital cu mai multe leziuni și a obținut un certificat medico-legal pentru rănile pe care le-a suferit. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „distrugere”.

Aceștia urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul.

Totodată, Inspectoratul Școlar Județean Galați face verificări în acest caz grav de violență.