Alexandru Rafila, despre tragedia de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi: „Sunt deosebit de trist și îmi exprim compasiunea pentru părinții care și-au pierdut copiii”

Alexandru Rafila, despre tragedia de la Spitalul  Sf. Maria din Iaşi: „Sunt deosebit de trist și îmi exprim compasiunea pentru părinții care și-au pierdut copiii”
Sursa Foto: Facebook - Alexandru Rafila

Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, a vorbit despre tragedia de la Spitalul Sf. Maria din Iași, unde au murit șase copii, în câteva zile.

Mesajul lui Rafila

„Sunt deosebit de trist și îmi exprim compasiunea pentru părinții care și-au pierdut copiii la Spitalul  Sf. Maria din Iaşi. Gândurile mele sunt alături de ei şi de familiile îndoliate. Am răspuns ieri, mai multor întrebari din presă legate de aceasta  tragedie  si aş vrea să fac câteva clarificări”, a scris Rafila, pe pagina de Facebook.

„Infecțiile nosocomiale, infecții care apar în timpul spitalizării, nu sunt o problemă exclusiv românească, ele există peste tot în lume, însă diferă modul în care sunt raportate și uneori gestionate. În România, se declară de 4-5 ori mai puține cazuri decât media din UE”, a explicat el.

„Am încurajat şi încurajez raportarea reala a infecțiilor intraspitaliceşti, inclusiv prin suținerea managerilor de spitale să facă acest lucru. Infecțiile raportate, trebuie investigate si trebuie intervenit imediat mai ales in cazul infecțiilor invazive, amenințătoare de viață, cu bacterii multirezistente”, a adăugat.

Ce s-a întâmplat în ultimii trei ani

„În utimii trei ani, am reusit sa să modernizăm legislația specifică, să elaboram ghiduri de bună practică pentru diagnosticul și supravegherea acestor infectii, am dotat 119 spitale pentru controlul infecțiilor nosocomiale prin PNRR, am înființat laboratoare de microbiologie, am dotat aceste laboratoare”, a scris Rafila.

„Spitalul „Sf Maria” din Iaşi este în totalitate reabilitat din 2023 şi a beneficiat de investiții directe de la Ministerul Sănătății în timpul mandatului meu. Fără să mă ante-pronunț, cred ca e vorba de neglijențe şi nerespectarea măsurilor de prevenire a infecțiilor în acest caz. Şi de o reacție întârziată!”, a adăugat el.

Primul caz suspect

Alexandru Rafila a explicat ce ar trebui să se facă la primul caz suspect.

„La primul caz suspect, trebuie verificată imediat comunicarea dintre serviciul de control al infecțiilor, secțiile spitalului și laboratorul de microbiologie. Pacienții trebuie izolați fără întârziere, iar personalul medical instruit corespunzător. Măsuri aparent simple, precum spălatul si antisepsia mâinilor, curățenia si dezinfecția suprafețelor, utilizarea materialelor de protectie pentru personal sau verificarea materialelor sterile, devin esențiale în astfel de situații”, a scris el.

„Nu trebuie să se aștepte trei cazuri pentru declararea unui focar la Direcția de Sănătate Publică si nici nu cred ca aceasta este problema principală. Problema  reală ține de reacția celor responsabili din spital. Cu cât măsurile sunt aplicate mai repede și mai strict, cu atât scade riscul extinderii unei infecții. DSP sau Centrul Regional de Sănătate Publică pot acorda în orice moment suport profesional, însa înainte şi nu după ce apar tragedii. Pentru asta este nevoie să fie  informați şi solicitați”, a adăugat.

„Respectarea permanentă a procedurilor și protocoalelor, a legislației în vigoare nu este doar o formalitate, ci o condiție pentru protejarea vieților pacienților! Opinia publică trebuie să înțeleagă că aceste infecții există şi nu pot fi eradicate. Trebuie însă identificate precoce, raportate corect şi intervenit imediat pentru a evita agravarea sau răspândirea de bacterii multirezistente la ceilalți pacienți”, a încheiat.

Ultima oră