Oprea încă nu şi-a depus demisia din Senat. Dacă nu va fi înregistratăm până la ora 18.00, marți se discută reluarea votului

Oprea încă nu şi-a depus demisia din Senat. Dacă nu va fi înregistratăm până la ora 18.00, marți se discută reluarea votului

Fostul vicepremier Gabriel Oprea nu şi-a depus, până la această oră, demisia din Senat. Dacă cererea acestuia nu va fi înregistrată în cursul zilei de luni, mâine dimineață se va discuta reluarea votului, a precizat Călin Popescu Tăriceanu, conform news.ro.

Gabriel Oprea a anunțat vineri că demisionează din Senatul României pentru că nu vrea să se ascundă de Justiție în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.

”Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare”,a scris Oprea pe Facebook.

Fostul vicepremier își poate înregistra demisia din Senat până luni la ora 18.00.