Fostul primar din comuna constănțeană Peștera, Valentin Vrabie, a câștigat la alegerile locale un mandat de edil la Medgidia,
Acum, primarul din Medgidia, Valentin Vrabie, renunță la “independență” și se înscrie în ALDE, partid condus de Tăriceanu.
Vrabie a devenit vedetă pe Internet încă de când era edil al comunei constănțene Peștera, unde a reușit, în două mandate, modernizarea localității la standard europene.
Peștera are datorită acestuia canalizare, internet gratis, asfalt pe toate drumurile, salubrizare gratuită, iar un metru cub de apă costă doar 1 leu.
La alegerile din vara lui 2016, Valentin Vrabie a candidat și a câștigat fără problem Primăria Medgidia.
La mai puțin de 6 luni de la preluarea funcției de edil într-un oraș mare, acesta s-a dat de parte politicienilor. Vrabie dă asigurări însă că a intrat în politică pentru a o schimba, nicidecum că se va lăsa el corupt de mișmașurile care se fac în această lume.
“Voi reforma acest partid. Nu sunt interesat acum de o funcție. Voi aștepta să văd și ce dorește acest partid. În momentul în care eu consider că lucrurile nu merg în direcția în care ne-am înțeles, bineînțeles că voi face un pas în lateral, ca de obicei, niciodată înapoi”, a declarat edilul din Medgidia pentru ctnews.ro.
Vrabie spune că pasul făcut este și în beneficiul locuitorilor orașului, el putând accede astfel mult mai ușor la fondurile alocate de stat.
“Medgidia are nevoie de proiecte de zeci și sute de milioane de Euro, sume ce se află la nivelul Guvernului României, prin Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Ministerul Fondurilor Europene, iar ca să poți să accede și ca să poți influența aceste lucuri trebuie să faci ceva. Consider că este de datoria fiecăruia dintre noi să nu stăm doar cu mâinile în sân și să comentăm că clasa politică este murdară, că în partide sunt numai golani și noi nu ne implicăm deloc. Am considerat că e mai bine să îmi sumetic mânecile și să mă apuc de treabă”, a punctat acesta.