O alertă cu bombă a dus sâmbătă după-amiază la evacuarea sediului France Télévisions din Paris. Incidentul, anunțat pe site-ul instituției, a perturbat transmisia Franceinfo și funcționarea platformei franceinfo.fr.
În urmă cu două săptămâni, redacțiile BFMTV și RMC, aflate în aceeași zonă, au fost evacuate în urma unei alerte asemănătoare. Ulterior, s-a stabilit că a fost vorba despre un fals, notează Le Parisien.
Ce a declanșat evacuarea de urgență la France Télévisions
Franceinfo a anuțat că „serviciile statului au avertizat compania cu privire la o alertă cu bombă”. Această informare a declanșat imediat mobilizarea autorităților.
În jurul orei 17:00, ora locală (18:00, ora României), ar fi fost semnalat un posibil dispozitiv exploziv în interiorul sediului France Télévisions.
Potrivit unei surse din cadrul poliției, conducerea media a decis evacuarea clădirii fără ezitare, ca măsură de siguranță. Între timp, polițiștii au ajuns rapid la fața locului, însoțiți de o echipă cinologică specializată.
Cum s-au desfășurat momentele din interiorul redacției
Evacuarea a început la scurt timp după ora 17:30, când personalul a fost scos din clădire în regim de urgență. La ora 18:30, echipele de intervenție încă verificau sediul din arondismentul 15 al Parisului.
Transmisia în direct a fost oprită brusc la ora 17:37, chiar în momentul în care postul discuta despre situația din Ucraina. Totul s-a întâmplat în doar câteva secunde, fără nicio avertizare. Telespectatorii au auzit în fundal o sirenă care a început să sune în studio.
„Vom fi nevoiți să întrerupem transmisia din cauza unei alerte cu bombă”, a precizat Jean-Christophe Galeazzi, șeful departamentului de știri de sâmbătă după-amiaza. În jurul lui, oamenii se ridicau deja de la birouri, pregătindu-se să evacueze studioul.