Ce bonificație vor primi cei care și-au plătit la timp taxele. Anunțul mult așteptat făcut de Ministerul de Finanțe

Ce bonificație vor primi cei care și-au plătit la timp taxele. Anunțul mult așteptat făcut de Ministerul de Finanțe
Foto: Ministerul Finanţelor / Facebook

Ministerul Finanțelor a dat startul unui proces mult așteptat de mediul de afaceri, mai exact, acordarea bonificațiilor de 3% pentru contribuabilii care își plătesc taxele la timp, respectiv firmele mici și mijlocii care și-au îndeplinit corect obligațiile fiscale aferente anului 2024. Măsura vine ca un semnal de apreciere pentru companiile care respectă regulile și își asumă responsabilitatea fiscală.

„Ministerul Finanţelor anunţă demararea procesului de acordare a bonificaţiilor de 3% pentru contribuabilii mici şi mijlocii care şi-au îndeplinit la timp obligaţiile fiscale aferente anului fiscal 2024”, anunţă ministerul.

Acordarea bonificațiilor: Câte firme beneficiază și care este valoarea totală a acestora

Potrivit datelor furnizate, în Spațiul Privat Virtual au fost generate deja 151.150 de decizii de acordare a bonificației. Acestea vizează atât impozitul pe profit anual, cât și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru anul fiscal 2024. Valoarea totală a bonificațiilor se ridică la 160.155.998 lei, ceea ce arată impactul substanțial al măsurii asupra companiilor care au respectat calendarul fiscal.

Ce mesaj transmite statul mediului de afaceri

Alexandru Nazare a explicat care este scopul acestor bonificații:

„Prin acordarea acestor bonificaţii, transmitem un mesaj aşteptat, cu siguranţǎ, de mediul de afaceri onest: respectarea regulilor este recunoscută şi recompensată. Contribuabilii care îşi declară corect şi la timp obligaţiile şi îşi plătesc taxele beneficiază de un tratament fiscal echitabil şi predictibil. Este un pas în direcţia unui parteneriat corect între stat şi mediul de business, bazat pe responsabilitate şi disciplină fiscală”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, potrivit Antena 3 CNN.

Cum pot fi folosite bonificațiile și cine mai poate beneficia

Firmele pot folosi aceste bonificații pentru compensarea obligațiilor fiscale curente, dacă au depus toate declarațiile necesare, au plătit impozitele pe 2024 și nu au datorii restante. Ministerul Finanțelor precizează că procesul va continua și pentru alte categorii de contribuabili eligibili, în baza legislației în vigoare.

Măsura aceasta face parte din strategia autorităților de a stimula conformarea fiscală voluntară și de a sprijini companiile corecte din România.