Locuitorii din București au intrat în 2026 sub un nor dens de praf generat de artificii. La doar câteva minute după ora 00:00, senzorii rețelei independente uRADMonitor au înregistrat creșteri bruște ale particulelor PM2.5. Valorile au ajuns până la aproximativ 400 µg/m³, de circa 16 ori peste limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.
Dacă la finalul lunii decembrie, vântul a dispersat poluanții din atmosferă, la începutul noului an, graficele uRADMonitor au indicat o creștere rapidă și sincronizată a poluării. Aceasta a coincis cu intervalul în care au fost folosite masiv materiale pirotehnice, potrivit Mediafax.
Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în sudul Capitalei, în cartierul Berceni. Un senzor din zonă a indicat o explozie a concentrațiilor de PM2.5 imediat după ora 00:00. Vârful a fost în jurul valorii de 400 µg/m³, iar nivelurile au rămas ridicate o perioadă de timp.
Și vestul orașului a fost puternic afectat. În Militari, senzorii au arătat valori ce au depășit 200 µg/m³ după miezul nopții. Concentrațiile s-au redus treptat în orele următoare.
În zona Crângași, datele au indicat un episod comparabil. Senzorii au înregistrat un vârf de peste 300 µg/m³ imediat după ora 00:00. Și aici, valorile au scăzut progresiv spre dimineață. Situația confirmă un tipar repetitiv în zonele dens populate.
Particulele PM2.5 rezultate din arderea artificiilor conțin metale, sulf și compuși de carbon. Din cauza dimensiunilor foarte mici, acestea pătrund adânc în plămâni și pot ajunge în sânge. Efectele sunt mai grave pentru copii, vârstnici și persoanele cu afecțiuni respiratorii sau cardiovasculare.
Rețeaua independentă de monitorizare arată că acest fenomen se repetă anual. În lipsa unor reguli mai stricte sau a aplicării consecvente a legislației existente, sărbătoarea de Anul Nou continuă să fie urmată de episoade severe de poluare și locuitorii Capitalei rămân expuși.