Șeful Poliției Municipiului Sibiu s-a pensionat. În acest an împlinește 48 de ani: „Va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai sunt în priză 24/24”

Șeful Poliției Municipiului Sibiu s-a pensionat. În acest an împlinește 48 de ani: Va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai sunt în priză 24/24
Sursa foto: turnulsfatului.ro

Fostul șef al Poliției Municipiului Sibiu, Sebastian Veștemeanu, și-a încheiat activitatea în sistemul de ordine publică și s-a pensionat. Într-un interviu recent, el a declarat că primul pas după pensionare este să se deconecteze complet de viața profesională agitată. El a condus Poliția Municipiului Sibiu începând din 2018 până acum.

Ce planuri are pentru viitor fostul șef al Poliției Municipiului Sibiu

Veștemeanu vrea să-și dedice mai mult timp familiei și să se reîntoarcă la vechea pasiune pentru sport, pregătindu-se să devină instructor de înot, potrivit Turnul Sfatului. El a absolvit un liceu sportiv și a practicat înotul și polo de performanță, iar acum intenționează să transforme această pasiune într-o nouă carieră.

În prima faza va trebui să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai sunt „în priză 24/24” 365 zile pe an, va trebui să mă resetez cumva.

Mă voi ocupa mai îndeaproape de familie și de copii pe care i-am neglijat de multe ori în detrimentul meseriei. Și poate că mă voi întoarce un pic la origini in sensul în care mă voi duce către partea de instructor de înot, pentru că am terminat un liceu sportiv și am făcut înot și polo de performanță. Dacă vor exista și alte oportunități, le voi analiza și vedem”, a declarat Veștemeanu.

Ce experiență are în poliție

Sebastian Veștemeanu a absolvit Academia de Poliție în anul 2000. Din 2006 și până în 2018, a fost șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog din Sibiu, iar în 2018 a fost numit în funcția de șef al Poliției Municipiului.

Ieșirea la pensie în Ministerul Afacerilor Interne urmează reguli speciale, iar cadrele active beneficiază de posibilitatea pensionării în funcție de anii de vechime și specificul funcției. Mulți angajați din MAI aleg să se pensioneze mai devreme decât în alte domenii, datorită condițiilor solicitante și riscurilor profesionale. După pensionare, foștii angajați pot opta pentru activități civile sau se retrag complet din viața publică.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR