Ce a schimbat Emil Rengle la stilul său de viață de când a fost diagnosticat cu o boală autoimună: „Sunt un om care a ales vindecarea”

Ce a schimbat Emil Rengle la stilul său de viață de când a fost diagnosticat cu o boală autoimună: „Sunt un om care a ales vindecarea”
Sursa Foto: Instagram/ @americaexpressromania

Emil Rengle și-a schimbat viața la 180 de grade după ce a aflat că suferă de o boală autoimună. Dansatorul nu a permis diagnosticului să îl doboare, ba din contră, l-a tratat ca un imbold pentru a face o schimbare în viața sa.

De ce boală autoimună suferă Emil Rengle

În urmă cu 9 ani, Emil Rengle a fost diagnosticat cu colită ulcerativă, o boală intestinală autoimună. Celebrul dansator povestește cum primele simptome au apărut cât nu era în țară, iar pentru că nu își putea explica ce se întâmplă cu corpul său, a apelat rapid la ajutorul medicilor specialiști.

„Primele simptome au apărut în 2017. Nu știam ce se petrece cu mine. Eram plecat din țară, mă aflam în Statele Unite ale Americii. Am început să mă duc la doctor ca să pun întrebări”, a povestit artistul în cadrul emisiunii MediCOOL, de la Antena 1.

Pentru a ține afecțiunea sub control, Emil Rengle a trebuit să acorde mai multă atenției stilului său de viață, ceea ce l-a transformat într-un simbol al disciplinei.

Emil Rengle: „Sunt un om care a ales vindecarea”

De curând, artistul a publicat pe rețelele sociale un filmuleț în care a vorbit despre vindecare și ce l-a ajutat în acest proces. Emil Rengle subliniază cât de important a fost să își asculte corpul și dezvăluie că a început să privească natura ca pe un aliat.

În imagini, celebrul dansator este surprins în timp ce face mișcare, mănâncă sănătos, meditează și călătorește.

„Nu am lăsat un diagnostic să-mi definească viața, condiția incurabilă, o viață întreagă de medicament…

Mi-am luat sănătatea înapoi, în propriile mâini. Am învățat să ascult inteligența corpului meu. Am ales natura ca aliat, nu ca alternativă. Nu m-am mai lăsat definit de programări vechi. Sunt un om care a ales vindecarea. Sunt în proces. Și e suficient. Nu sunt un diagnostic. Sunt un om care și-a ales vindecarea. Sunt alegerea mea de a merge mai departe. Vindecarea înseamnă să nu te mai lupți cu tine. Să te întorci acasă, în tine”, a scris artistul.