45% dintre adolescenți au dificultăți în gestionarea timpului petrecut online și în utilizarea rețelelor de socializare arată studiul “Reziliența digitală a adolescenților”, realizat de Mind Education.
Potrivit studiului, zilnic, 45% dintre adolescenți petrec între două și patru ore din timpul lor liber pe mai multe dispozitive (telefon, calculator, televizor), 25% petrec 4-6 ore, 6% petrec 6-8 ore și 2% între opt și peste zece ore.
Asta în condițiile în care, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă maximum două ore timp recreațional în fața ecranelor.
În ceea ce privește intensitatea folosirii rețelelor de socializare, datele arată că cei mai mulți dintre adolescenții participanți la studiu, 23%, își verifică notificările sau accesează platformele de 6-10 ori/ zi, 17% o fac de 2-5 ori/ zi, iar 16%, de 11-40 de ori/ zi.
Studiul scoate în evidență și un nivel redus de implicare a părinților în comportamentele online ale copiilor. 42% dintre adolescenți afirmă că părinții lor nu știu ce fac în mediul online, iar 45% spun că părinții nu știu ce postează sau ce mesaje trimit.
Printre cele mai frecvente situații de care se pot lovi adolescenții în incursiunile lor online se regăsesc cyberbullying-ul, expunerea la conținut sexual, presiunea validării sociale, dar și la riscurile pe care le ridică Inteligența Artificială, precum dezinformarea, manipularea sau obiceiurile digitale compulsive.
Iar efectele sunt dintre cele mai grave.
La nivel cognitiv, timpul petrecut excesiv în fața ecranelor contribuie la scăderea capacității de concentrare și impactează performanța școlară. Efectele sunt vizibile și în plan social și emoțional, adolescenții înlocuind tot mai mult interacțiunile față în față cu cele online, iar expunerea constantă la conținut neconform cu realitatea le poate amplifica anxietatea, depresia și sentimentul de insuficiență. În plan fizic, le este direct afectat somnul, fapt care, în timp, duce la oboseală cronică.
Părinții sunt sfătuiți să stabilească anumite limite privind timpul petrecut online și să restricționeze accesul la anumite tipuri de conținut, dar și să ajute adolescentul să devină responsabil în utilizarea tehnologiei. Adică să își dezvolte independent capacitatea de a lua decizii bune în mediul online, în absența controlului direct al părinților.
Studiul “Reziliența digitală a adolescenților” a fost realizat în rândul elevilor de 13-19 ani din școlile care fac parte din rețeaua Digitaliada, pe un eșantion de 452 de adolescenți, dintre care 294 au dat răspunsuri valide. Dintre aceștia, majoritatea sunt fete (60%), elevi de gimnaziu din mediul urban (65%), cu vârsta predominantă de 14 ani și locuind preponderent împreună cu ambii părinți (82%).