Comisia pentru anularea alegerilor s-a dovedit a fi un eșec. De patru zile se tot chinuie membrii comisiei să audieze personajele și instituțiile implicate, dar nu prea vine nimeni. Nici măcar șeful AUR, George Simion, al cărui partid a cerut această comisie, nu a venit. Iar pricipalii doi actori, Călin Georgescu și Elena Lasconi, nici atât.
Foştii candidaţi la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi Elena Lasconi, care s-au plâns că decizia CCR de a invalida scrutinul a fost „o lovitură de stat”, au fost printre cei invitați la audieri de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, prezidată de deputata AUR Laura Gherasim, în cadrul a ceea ce se numește o anchetă parlamentară pe anularea alegerilor.
Doar că, de pe 26 ianuarie de când respectiva comisie a deschis audierile, nu a venit nimeni. Nici măcar Simion sau Georgescu. Deși, oriunde întoarcem capul, în tabăra suveranistă auzim de lovitură de stat, de turul doi înapoi și de Călin Georgescu președinte. Doar că nimeni de acolo nu a venit să susțină cauza.
Georgescu se mulțumește cu discursurile delirante de pe treptele poliției unde dă cu subsemnatul pentru controlul judiciar și unde îl așteaptă câteva zeci de susținători cu covor roșu.
Simion se laudă cu raportul propriu făcut pe anularea alegerilor, pe care l-a dus și în SUA. Dar de unde a venit așa cum a plecat. Ba, mai rău, dacă ne luăm după Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR, americanii nu sunt câtuși de puțin interesați de anulare alegerilor și de „victima” Călin Georgescu.
Dar la discursuri e foarte bun Simion. Iată unul din 3 octombrie 2025:
Concluzia e simplă. Anularea alegerilor este un slogan bun pentru Simion să își țină aproape susținătorii în vederea alegerilor viitoare. Pentru că altceva nu are de oferit. Doar scandal și circ. Iar pentru Georgescu este singurul mod în care se poate victimiza în speranța că ar putea scăpa cumva de mâna justiției.