Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a venit cu vești proaste din SUA. Proaste pentru cei cu „turul doi înapoi”, care credeau că vor lua lumină de peste ocean și va veni poate chiar Trump în persoană să pună lucrurile la punct.
Plecați în SUA cu multă vâlvă și cu idei mărețe în privința anulării alegerilor, cei de la AUR au avut parte de o surpriză neplăcută chiar din partea celor de la care așteptau ajutor. În afara faptului că nu prea au fost primiți în birourile oamenilor care fac parte din administrația Trump, ci de niște ONG-uri care se zbat să îi intre în grații președintelui american, oamenii lui Simion au aflat că în SUA nimeni nu e interesat de Călin Georgescu și de anularea alegerilor din România.
„Poate că unii care se află în instituții nu au ajuns încă la acest capitol, probabil mai sunt multe lucruri de clarificat până vor ajunge, pentru că nimeni nu va face, din câte îmi dau eu seama, o investigație special pentru România. Se va ajunge la România, cândva, dar n-am avut sentimentul că, dincolo de afirmațiile care sunt extrem de dure ale lui J. F. Vance sau Tulsy Gabard, ar exista un interes mai sus.„, a declarat Dan Dungaciu, la Realitatea TV, răspunzând întrebărilor repetate ale moderatoarei Anca Alexandrescu, dacă în SUA se știe despre soarta lui Călin Georgescu.
Și ca să fie lucrurile clare, prim-vicepreședintele AUR a explicat, cu subiect și predicat, că nimeni nu l-a întrebat nimic despre Călin Georgescu, iar celebrul raport făcut de AUR, care chipurile scoate la iveală ilegalitatea anulării alegerilor, este departe de a ajunge pe masa vreunui oficial american care să conteze.
„Cel puțin în întâlnirile pe care le-am avut eu nu a apărut această discuție: personal despre domnul Georgescu. Probabil că în altele o fi fost, dar în ce mă privește nu.”, a spus Dungaciu.
Delegația AUR în SUA a făcut cadou fiecărei persoane cu care s-a întâlnit o cărticică roșie cu titlul „Raport: Lovitura de stat din România; 6 decembrie 2024 – 18 mai 2025.”
Vizita celor de la AUR în SUA a fost presărată de scene controversate. Prima este celebra scenă a tăierii tortului, în care Simion a tăiat un tort în forma Groenlandei ornat cu drapelul SUA. A încercat Dan Dungaciu să amelioreze derapajul, dar nici el nu părea prea convins.
„Acolo sunt mai multe ONG-uri, foarte dinamice, unele apropiate de Musk, Thiel, Steve Bannon. Printre cele cinci premii care s-au dat, unul s-a acordat lui George Simion. Când congresmanii au fost invitați să taie tortul, domnul George Simion a fost acolo. Asta a fost tot. Au făcut asta ca să trimită un semnal că sunt de acord cu politica lui Donald Trump.”, a declarat Dungaciu.
O altă scenă, de această dată criticată dur chiar de susținătorii lui Simion și Georgescu este întâlnirea cu expertul Daniel Fried de la think-tank-ul Atlantic Council. Fried este cunoscut ca unul dintre cei mai mari critici ai lui Trump, a fost ambasador al SUA în Polonia și este considerat unul dintre cei mai buni experți din SUA în chestiuni care țin de Europa Centrală și de Est.
El a avut poziții dure față de Călin Georgescu, AUR și George Simion, pe care i-a acuzat de extremism și legături cu Rusia în analizele publicate de Atlantic Council.