Un proiect de lege care prevede ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ilie Năstase” se află la vot în Parlament. Acesta a fost inițiat de un grup de parlamentari AUR, printre care Ciprian Paraschiv și Monica Iagăr. Proiectul ar fi coordonat de COSR, iar autoritățile pot aloca fonduri pentru activităţi sportive şi educative. Inițiativa a fost deja aprobată de Senat și acum e în dezbatere la Camera Deputaților, unde urmează și votul.
Luni, la ședința reunită a Comisiei de Tineret și Sport și a Comisiei pentru Administrație Publică, a fost invitat și Ilie Năstase. Proiectul a adunat 44 de voturi ”pentru” și niciunul „împotrivă”. Totuși, parlamentarii USR Radu Mihaiu, Cristian Brian și Vlad-Ioan Şendroiu s-au abținut. Alți câțiva colegi de-ai lor din USR au ieșit ieșit pur și simplu din ședință. Golazo i-a contactat pe cei trei pentru a explica de ce nu sunt de acord cu proiectul de lege.
„Motivul este unul pe care îl invoc de fiecare de dată când e vorba despre ceva de genul acesta.
De exemplu, 2026 este Anul Constantin Brâncuși, dar și Anul Nadia Comăneci în același timp. Lucrurile astea sunt doar metode ale primăriilor de a sifona bani și nu au o valoare reală.
Mie mi se par inutile, așa că, la toate aceste zile sau acești ani, eu mă abțin.
Nu este ceva personal cu domnul Năstase, este o filosofie pe care o urmez. Am avut Ziua Banatului Montan, Ziua Maramureșului… Sunt doar lucruri care permit primăriilor să cheltuiască niște bani când vor ele.
Altfel, toată aprecierea pentru sportivul Ilie Năstase”, a explicat deputatul USR Radu Mihaiu, fost primar la Sector 2 București, pentru Golazo.
Deputatul USR Vlad-Ioan Șendroiu a invocat inutilitatea acestor proiecte, care „nu rezolvă problemele reale ale României”, precum și problemele cu legea pe care le-a avut Ilie Năstase: „Noi îl apreciem pe domnul Năstase, un sportiv extraordinar, dar, când facem acțiuni ca acestea, ar trebui să ne uităm la întreaga sa activitate, nu doar la cea sportivă. Există condamnări, există anumite suspiciuni privind violența domestică în cazul său. Dar pentru că-i apreciem activitatea sportivă, am ales doar să ne abținem și să nu votăm împotrivă”.
„Eu sunt și membru în Comisia de Învățământ și, în ședința de ieri, toate proiectele erau despre zile dedicate cuiva sau pentru ceva și nu cred că așa ar trebui să funcționeze Parlamentul”, a transmis Vlad Șendroiu.
Și Cristian Brian (USR) a invocat problemele lui Ilie Năstase, mai ales suspiciunile de violență domestică.
„În primul rând, cu toții suntem conștienți de ceea ce a reprezentat Ilie Năstase ca sportiv. Dar, în același timp, este o persoană publică a cărui conduită a lăsat foarte mult de dorit.
Dacă statul român dedică ceva unei personalități, aceasta ar trebui să fie un exemplu pentru copii și nu numai.
Mi se pare puțin ipocrit ca parlamentari care, mai ales acum în martie, declară că sunt contra abuzurilor și spun că protejează femeile să voteze apoi un astfel de proiect, legat de o persoană în cazul căreia există astfel de suspiciuni (n.r. violență domestică)”, a spus Brian, pentru Golazo.
Ciprian Paraschiv, inițiatorul proiectului legislativ, a avut un mesaj pentru parlamentarii care se opun: „Nu-i judec, fiecare după cât înțelege, simte și poate. Dar am o singură rugăminte, fierbinte! Începând de azi, de fiecare dată când mai scoateți capul prin lume, indiferent de țara în care veți ajunge, iar cineva o să vă recunoască poate limba și o să vă abordeze ”sunteți din România, țara lui Ilie Năstase?”, vă rog din tot sufletul să vă abțineți. Așa cum ați făcut-o și la vot”.