VIDEO EXCLUSIV: Ilie Năstase răbufnește împotriva parlamentarilor USR care nu au vrut să voteze pentru anul dedicat lui. „Cine sunt ei? Noi, românii, unde suntem?”

VIDEO EXCLUSIV: Ilie Năstase răbufnește împotriva parlamentarilor USR care nu au vrut să voteze pentru anul dedicat lui. Cine sunt ei? Noi, românii, unde suntem?

Ilie Năstase a reacționat, în exclusivitate, pentru B1TV, după ce mai mulți parlamentari USR au refuzat să voteze pentru anul dedicat lui. Trei parlamentari USR au refuzat să voteze proiectul care propune ca 2027 să fie „Anul Ilie Năstase”.

Reacția dură a lui Ilie Năstase

La începutul săptămânii, în  Camera Deputaților, a fost dezbătut un proiect de lege care propune declararea anului viitor drept „Anul Ilie Năstase”, după modelul anului 2026, desemnat „Anul Nadia Comăneci”. Inițiativa ar urma să fie coordonată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român , iar autoritățile ar putea aloca fonduri pentru organizarea unor activități sportive și educative.

Parlamentarii USR Radu Mihaiu, Cristian Brian și Vlad-Ioan Șendroiu au refuzat să voteze proiectul. Aceștia au invocat, printre altele, că astfel de inițiative ar reprezenta „metode ale primăriilor de a sifona bani”.

„Aici e vorba despre niște proiecte pe sport. Comitetul Olimpic se ocupă de aceste programe. Eu nu am cerut să se facă anul meu. Dar nu refuz un astfel de proiect. Eu știu cine sunt, dar ei cine sunt. Știu ce performanțe am făcut eu, ei ce au făcut? 

Eu știu că Comitetul Olimpic primește acești bani, nu știu că ar ajunge bani la primării. Cum să fure primăriile? De aceste manifestări sportive se ocupă Comitetul Olimpic. Ce treabă are primăria cu astea? Am văzut că Comitetul Olimpic se va ocupa de toate astea.

Au ajuns cu 10% să conducă țara. Noi unde suntem, românii? Pe locul doi. Vine Zelenski să mai cerșească niște bani. 

Eu dacă deranjez, mă retrag. Îmi iau numele, nu știu. Eu aloc din timpul meu pentru acest proiect, dar dacă nu se vrea, nu mă bag. Nu mă interesează opiniile lor! Dacă din 50, trei au fost contra, înseamnă că ăia 47 se mai pricep, ei poate nu știu ce înseamnă sportul. Nu e problema mea ce au votat ei. Eu nu vreau să mă reprezinte ei, cu 10%. Eu vreau să participe toate partidele.”, a declarat Ilie Năstase în exclusivitate pentru B1TV.

Ce spun parlamentarii USR

Luni, la ședința reunită a Comisiei de Tineret și Sport și a Comisiei pentru Administrație Publică, a fost invitat și Ilie Năstase, pentru a discuta cu parlamentarii înainte de vot. Proiectul a adunat 44 de voturi pentru. N-a fost niciun vot împotrivă, însă cei trei parlamentari USR s-au abținut.

„Motivul este unul pe care îl invoc de fiecare de dată cand e vorba despre ceva de genul acesta. De exemplu, 2026 este Anul Constantin Brâncuși, dar și Anul Nadia Comăneci în același timp. Lucrurile astea sunt doar metode ale primăriilor de a sifona bani și nu au o valoare reală.”, a spus Radu Mihaiu, unul dintre parlamentarii care s-au abținut la votul pentru declararea „Anului Ilie Năstase”, pentru golazo.ro.