Comasările de instituții, o promisiune uitată. Reforma blocată și rețelele de influență. Cine sunt oamenii și interesele din spatele comasărilor eșuate

Reforma administrativă promisă de coaliția de guvernare, una dintre măsurile-cheie pentru reducerea cheltuielilor bugetare, s-a transformat într-un proiect abandonat. În locul comasărilor de instituții, partidele au preferat să-și împartă funcțiile de conducere.

Promisiunile inițiale: restructurare și economii

Reforma administrativă anunțată cu insistență de coaliția aflată la guvernare s-a blocat înainte să înceapă cu adevărat. Ideea comasării instituțiilor, prezentată inițial ca o soluție pentru reducerea cheltuielilor și eficientizarea aparatului de stat, a fost treptat abandonată.

În locul ei a rămas o realitate mult mai familiară pentru politica românească: împărțirea funcțiilor și consolidarea rețelelor de influență.

În primele luni după instalarea noii formule de putere, liderii politici vorbeau despre fuziuni între instituții-cheie, unele dintre ele cu atribuții suprapuse.

Se discuta despre unirea Consiliului Național al Audiovizualului cu Autoritatea pentru Digitalizare și Comunicații, despre aducerea laolaltă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu Avocatul Poporului sau chiar despre reorganizări mai ample care ar fi inclus autorități de reglementare importante. În teorie, toate aceste măsuri ar fi redus birocrația și ar fi tăiat din costurile bugetare.

„Fiecare vrea să comaseze instituții de la ceilalți”

Pe măsură ce negocierile politice au avansat, instituțiile vizate de reformă au devenit obiecte de negociere între partide. Fiecare funcție de conducere a început să fie tratată ca o recompensă politică, iar echilibrul din coaliție a ajuns să depindă de menținerea acestor poziții.

În acel moment, orice discuție despre comasare a devenit automat problematică: dacă două instituții s-ar uni, una dintre funcțiile de conducere ar dispărea, iar un partid ar pierde influență.

Surse din interiorul coaliției au descris situația într-un mod simplu:

„Toate comasările de instituții s-au blocat după ce partidele din coaliție și-au distribuit conducerile acestora. Fiecare vrea să comaseze de la ceilalți.”, citează jurnaliștii de la Libertatea.

Troc politic în instituții pe banii românilor

Unul dintre exemplele cele mai vizibile este zona Autorității pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, unde numele lui Valeriu Zgonea a reapărut în prim-planul instituțional după retragerea din politica de prim rang.

Fost lider PSD, acesta conduce o instituție cu bugete consistente și salarii pe măsură, iar prezența soției sale în aceeași instituție a alimentat criticile privind sinecurile politice. ANCOM a devenit, în timp, un simbol al acestor numiri, mai ales în contextul în care veniturile din instituție depășesc cu mult media din sectorul public.

Într-o zonă diferită, dar după un tipar similar, Consiliul Național al Audiovizualului a rămas sub influență politică, iar numirea lui Valentin Jucan, susținut de liberali, a întărit percepția că instituțiile de reglementare sunt controlate direct de partide.

De altfel, CNA este una dintre instituțiile care ar fi putut intra într-un proces de comasare, dar care a fost rapid scoasă din orice plan concret.

La Avocatul Poporului, situația este la fel de tensionată.

Mandatul Renatei Weber a expirat, iar propunerea pentru înlocuire, Roxana Rizoiu, susținută de USR, a devenit subiect de dispută între partenerii de guvernare. Faptul că aceasta a avut legături financiare cu campania lui Nicușor Dan a complicat și mai mult ecuația, alimentând suspiciuni legate de influență și loialitate politică.

În paralel, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, o altă instituție vizată de posibile restructurări, a fost, de asemenea, parte din acest joc de echilibru.

Csaba Asztalos, care a condus instituția și ulterior a ajuns judecător la Curtea Constituțională, este un alt exemplu de carieră construită în zona instituțiilor publice aflate sub influență politică.

Prezența soției sale în AMEPIP, cu funcția de secretar general, întărește imaginea unui sistem închis, în care funcțiile circulă în interiorul unor rețele restrânse.

Cu ce rămânem

Imaginea este una deja cunoscută: reforme anunțate cu ambiție, abandonate discret atunci când ating interesele reale ale celor aflați la putere. Diferența este că, de această dată, contextul economic și presiunea publică pentru reducerea cheltuielilor fac ca blocajul să fie mai vizibil și mai greu de justificat.

În esență, ceea ce s-a întâmplat nu este doar eșecul unei reforme administrative, ci confirmarea unui mecanism mai profund. Statul nu este reorganizat în funcție de nevoi, ci în funcție de interese. Iar atunci când cele două intră în conflict, interesele câștigă aproape de fiecare dată.