AIEA a anunțat că o uzină iraniană unde se produce apă grea, amplasată în Khondab, care a fost atacată de Israel, a suferit avarii grave. Bombardamentul a avut loc în urmă cu două zile.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat că uzina de producţie de apă grea din Khondab nu mai este operațională. Uzina a fost bombardată de Israel pe 27 martie și a suferit avarii grave, a transmis AIEA, într-un comunicat pe platforma X, citat de The Guardian. Organizația internațională a menționat că uzina „nu conţine materiale nucleare declarate”.
„Pe baza unei analize independente a imaginilor din satelit şi a cunoştinţelor despre instalaţie, AIEA a confirmat că uzina de producţie de apă grea de la Khondab, despre care Iranul a raportat că a fost atacată la 27 martie, a suferit avarii grave şi nu mai este operaţională. Instalaţia nu conţine materiale nucleare declarate”, a transmis organizația.
Pe de altă parte, armata israeliană a descris instalaţia ca fiind un „loc cheie de producţie a plutoniului pentru arme nucleare”. Aceasta a și fost justificare atacului lansat, vineri.
În aceeaşi zi, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat atacuri și asupra unei instalaţii de prelucrare a uraniului din oraşul Yazd, situat în centrul Iranului. Acest complex a fost descris drept o instalaţie unică în Iran, utilizată pentru producerea materiilor prime necesare procesului de îmbogăţire a uraniului.
Dincolo de uzina care produce apă grea, la care se face referire în comunicatul AIEA, mai multe atacuri aeriene americane şi israeliene au lovit, duminică, un doc dintr-un port iranian din apropierea Strâmtorii Ormuz. În bombardament au fost ucise cinci persoane, după cum a relatat agenţia oficială de ştiri IRNA.
„Inamicul americano-sionist a efectuat un atac criminal asupra docului Bandar Khamir, ucigând cinci persoane şi rănind patru”, a declarat IRNA.
De asemenea, o serie de explozii au fost auzite duminică în capitala Iranului, Teheran, în zona de nord a orașului. Martorii au văzut coloane de fum care se ridicau, însă nu a fost posibil să se determine care a fost ținta vizată.