Castelul Bran este una dintre cele mai populare destinații turistice din România, datorită asocierii cu Vlad Țepeș și mitul vampirului Dracula. De curând firma care operează activitatea turistică în această locație și-a schimbat acționarul majoritar.
Joel Weinshanker, cunoscut ca administrator al moștenirii lui Elvis Presley, a preluat pachetul majoritar la firm care operează Castelul Bran. O companie din grupul său, Ad Populum LLC, a achiziționat 80% din părțile sociale ale Companiei de Administrare a Domeniului Bran (CADB). Tranzacția a fost realizată între VT Bran, parte a grupului american, și moștenitorii Principesei Ileana a României, proprietarii castelului.
Restul participațiilor sunt deținute, conform Profit.ro, de Dominic Habsburg Lothringen (6,67%), Alexandra Ferch (2,67%), Georg Holzhausen (2%), Johann Holzhausen (2%), Anton Sandhofer (1,67%), Andrea Alexandra Sandhofer (1,67%), Elisabeth Viktoria Sandhofer (1,66%) și Margareta Sandhofer (1,66%).
Achiziția vine la câteva luni după încheierea unei dispute de arbitraj din SUA, în urma căreia compania românească a fost preluată integral de moștenitorii Principesei Ileana. Drept urmare, compania Bran Capital Beteiligungs și-a pierdut calitatea de asociat, iar, administrarea CADB a fost preluată de directorul financiar al Ad Populum, Steven Bieg.
Totodată, a fost încheiat și un contract de superficie cu moștenitorii castelului, în calitate de coproprietari ai domeniului. Contractul de superficie este un acord prin care proprietarul unui teren permite altei persoane (superficiar) să construiască sau să dețină o construcție deja existentă pe acel teren. Acesta dobândește drept de folosință asupra terenului pentru o perioadă limitată de timp, maxim 99 de ani, cu posibilitate de prelungire.
Omul de afaceri american Joel Weinshanker deține administrarea Graceland, din Memphis, reședința fostului star rock’n’roll Elvis Presley. Aici, firmele sale coordonează activitățile turistice și se ocupă de licențierea și evenimentele dedicate artistului.
Weinshanker controlează grupul de firme Ad Populum LLC, un conglomerat din industria divertismentului și a produselor de colecție. Aceasta deține mai multe mărci precum NECA, Kidrobot, WizKids, Rubies sau Graceland.
Grupul controlat de Joel Weinshanker s-a extins în ultimii ani prin achiziții în zona culturii pop, a divertismentului și produselor de colecție.
În 2025, a devenit unul dintre actorii importanți din distribuția de benzi desenate și produse de coleție. S-a întâmplat după preluarea unor active ale Diamond Comic Distributors.
La scurt timp după preluare, Ad Populum LLC a început recrutări de personal, în România, pentru administrarea operațională a domeniului de la Castelul Bran. Compania caută personal pentru vânzarea biletelor, dar și coordonatori pentru echipa mangerială, pentru mentenanță, organizarea evenimentelor și activități administrative, inclusiv ghizi turistici și personal comercial.
Compania de Administrare a Domeniului Bran a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 12,4 milioane de euro și un profit de aproape 6 milioane de euro. A fost cel mai bun rezultat financiar din istoria firmei.
De altfel, Bran este una dintre cele mai populare destinații turistice din România, cu aproximativ un milion de vizitatori anual, dintre care 50-60% sunt turiști străini. Ei sunt atrași, în special, de mitul vampirului Dracula și de legenda lui Vlad Țepeș.