Administrația Trump a făcut anunțul. Statele Unite vor fi reprezentate la Summitul București 9 (B9) de săptămâna viitoare de subsecretarul de stat Thomas DiNanno, potrivit unui anunț făcut de Ambasada SUA la București. Confirmarea vine după ce președintele american Donald Trump a decis să nu dea curs invitației de a participa la reuniunea organizată în Capitală.
Summitul B9 este programat pe 13 mai, la București, și reunește statele de pe flancul estic al NATO, alături de aliați nordici.
Ambasada SUA a transmis că Thomas G. DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitatea internațională, va efectua în perioada 11-15 mai un turneu care include Polonia, România și Estonia, informează Hotnews.
Potrivit comunicatului oficial, în România, acesta „va reprezenta Statele Unite la Summitul București 9 (B9) al flancului estic al NATO și al aliaților nordici”. Conform informațiilor apărute anterior, un alt oficial american de rang înalt ar urma să participe la discuții în format de videoconferință.
Thomas DiNanno ocupă funcția de subsecretar de stat american pentru controlul armamentelor și securitate internațională din octombrie 2025. Anterior, a avut atribuții importante în politica de securitate a SUA, inclusiv în domeniul controlului armelor nucleare, apărării antirachetă și stabilității strategice.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta_8805000-scaled.jpg)
Acesta a fost implicat inclusiv în negocierile cu Rusia privind tratatul New START pentru reducerea armelor nucleare și în discuțiile privind angajamentele strategice ale SUA cu parteneri precum Japonia, Coreea de Sud și Australia.
Informația privind refuzul președintelui american de a participa la summit a apărut anterior în presa centrală. Ulterior, președintele Nicușor Dan a explicat că România a primit un răspuns oficial din partea Washingtonului.
Potrivit șefului statului, autoritățile americane au transmis „o scrisoare diplomatică” în care au mulțumit pentru invitație și pentru colaborarea bilaterală, inclusiv în ceea ce privește prezența militară americană în România.
Platforma B9 a fost lansată în 2015 de România și Polonia, în contextul anexării Crimeei de către Rusia, pentru coordonarea pozițiilor statelor NATO de pe flancul estic.
Ultimul summit organizat la București a avut loc în 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina. Cea mai recentă reuniune a formatului a fost găzduită la Vilnius, în Lituania.