Demi Moore a tras un semnal de alarmă cu privire la inteligența artificială în cinematografie. Actrița a îndemnat la găsirea unei modalități de a lucra și de a proteja în actorii.
Prezentă la Festivalul de la Cannes, celebra actriță a vorbit deschis despre evoluția instrumentelor de inteligență artificială care au devenit o temă dominantă în lumea filmului.
Aceasta consideră că tehnologia este deja o realitate care nu poate fi ignorată, iar eforturile ar trebui canalizate spre adaptare, nu spre un conflict inutil cu progresul tehnic. Deși festivalul nu permite utilizarea AI în competiții, discuțiile despre viitorul meseriei de actor sunt tot mai aprinse.
„AI este aici. Așadar, a lupta cu ea înseamnă, într-un fel, să lupți cu ceva ce este o bătălie pe care o vom pierde. Așa că a găsi modalități în care putem lucra cu ea este o cale mai valoroasă de urmat”, a declarat Demi Moore.
Actrița americană, care face parte din juriul de anul acesta, a pus la îndoială faptul că industria face destul pentru a apăra drepturile oamenilor în fața noilor programe generative. Deși este de părere că trebuie să învățăm să folosim noile unelte, ea rămâne sceptică în privința siguranței actuale a actorilor și scenariștilor, scrie The Guradian.
„Facem suficient pentru a ne proteja? Nu știu. Așadar, aș înclina să spun că probabil nu”, a continuat Demi Moore.
Îngrijorările exprimate de actriță sunt confirmate și de deciziile recente luate de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului. Pentru ediția din 2027 a Premiilor Oscar, au fost stabilite limite clare: actoria și scenariul trebuie să fie realizate exclusiv de oameni pentru a fi eligibile.
Chiar dacă cineaștii pot folosi uneltele AI în procesul de producție, un actor „sintetic” nu va putea primi niciodată celebra statuetă, regulile fiind menite să protejeze talentul uman în fața creațiilor digitale.