Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)

Alexandra Căpitanescu și echipa care a însoțit-o la finala Eurovision 2026 sosesc pe Aeroportul Otopeni, 17 mai 2026. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alexandra Căpitănescu a revenit, duminică, în România. Ea a fost primită de admiratori cu flori și mesaje de susținere. „O victorie importantă pentru noi, ca artiști care încă se dezvoltă”, a spus Căpitănescu despre locul 3 obținut la Eurovision. Vizibil emoționată, artista de doar 22 de ani a susținut un discurs plin de substanță pe Aeroportul Otopeni.

Imaginile din Galeria Foto pot fi văzute AICI.

Alexandra Căpitănescu: Eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul

„Știu mai bine să cânt la microfon decât să vorbesc…

În primul rând, vreau să vă mulțumesc tare mult pentru că sunteți aici, că ați fost aici pe tot parcursul a acestui concurs și nu numai. Unii dintre voi ați fost de la început, de când nu ne știa nimeni, de când ne chinuiam să ne bage lumea în seamă și pentru asta vă mulțumim!

A fost o experiență extraordinar de frumoasă, dar și grea. Mă bucur că am luat locul 3 și că am fost locul 2 la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune în anii trecuți, câștigătorii inimilor și cred că asta e mult mai important decât notele acordate. În general, e foarte subiectivă treaba asta cu dat note muzicii și artei, eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul și cred că publicul are mereu dreptate.

Vă mulțumim încă o dată și așteptăm întrebări sau orice, nu știu, sugestii ce să facem în continuare.

Mulțumesc tuturor celor implicați. Singură n-aș fi putut să facă asta. De fapt, n-am fi reușit să facem performanță.

Ca un sfat pentru viitorii participanți de la Eurovision: dragilor, aveți nevoie de o echipă, de oameni în care să vă puneți toată încrederea, fiindcă singur e foarte, foarte greu”, a afirmat artista, în cadrul conferinței.

Alexandra Căpitănescu: Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii. Fiecare om e diferit

„Rămâne o victorie foarte importantă pentru noi și ca artiști care încă se dezvoltă, a căror carieră încă nu era foarte stabilă până acum câteva zile. Noi abia acum începem să avem treabă în adevăratul sens al cuvântului și apar concertele. Chiar vă așteptăm la concertele noastre să ne urmăriți, vă așteptăm cu tot dragul!

Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți artiștii sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei! Noi cred că prin asta am câștigat foarte mult”, a mai afirmat Alexandra Căpitănescu, la întoarcerea acasă.

Alexandra Căpitănescu: Nu cred că primul lucru pe care ar trebui să îl facă un artist e să posteze pe TikTok

Ea a dat și un mic sfat artiștilor aflați la început de drum: „Mult timp mie mi s-a spus: ”Postează pe TikTok!” și am postat, dar dacă nu îmi perfecționam calitățile vocale, nu eram aici. Și încă mai am foarte multe de învățat. Nu cred că primul lucru pe care ar trebui să îl facă un artist e să posteze pe TikTok, cred că mai întâi ar fi să fie bun la un ”skill”, chitară, compoziție, voce, dans, balet, ceva pe care să fie stăpân”.

Ultima oră
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)