Lia Olguța Vasilescu a anunțat că PSD poate prelua guvernarea, într-o formulă minoritară, dat fiind că a purtat deja discuții pentru o susținere parlamentară.
Primarul Craiovei a anunțat că social-democrații au purtat deja discuții în Parlament și au constatat că pot obține voturile necesare pentru susținerea unui guvern minoritar. Olguța Vasilescu a precizat că PSD se bazează pe parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan. În acest sens, nu a exclus chiar și un vot din partea AUR.
„Noi susțiem mai multe variante, oricare poate să fie aleasă de președitele Nicușor. Prima variantă cu care am venit este să refacem coaliția, dar fără Ilie Bolojan. A doua variantă cu care am venit este un premier din partea PNL, pentru că ei aveau mandatul de premier până anul viitor. Există și varianta unui guvern minoritar în jurul PSD, pentru că noi credem că avem voturile necesare pentru a instala un premier”, a declarat Olguța Vasilescu.
Potrivit spuselor sale, social-democrații ar putea susține un guvern tehnocrat, dar cu condiția ca premierul să fie o personalitate care să fie la curent cu realitățile din România. E a precizat că nu o cunoaște pe Delia Velculescu, al cărei nume a fost vehiculat în această periodă, ca posibil premier,
„Mai există și varianta unui Guvern tehnocrat, dar nu orice variantă. Nu respingem varianta unui Guvern tehnocrat, dar nu în orice condiții, nu cu orice nume. Nu știu cine este doamna care se vehiculează (Delia Velculescu de la FMI n.r.), dar cred că premierul trebuie să cunoască realitățile din România (…) Nu o cunoaștem pe doamna respectivă, nu știu, poate colegii mei o cunosc, dar nu știu ce să spun”, a spus primarul Craiovei.
Președintele Nicușor Dan a declarat, în mai multe rânduri, că nu dorește ca România să fie condusă de un guvern care să aibă susținerea AUR. Drept urmare, Lia Olguța Vasilescu a arătat că sunt mai mulți parlamentari din afara AUR care ar vota un guvern social-democrat.
„Nu cred că vom ajunge acolo, pentru că președintele Nicușor Dan a spus că nu acceptă nicio combinație în care AUR să intre la guvernare. Susținut nu doar de AUR, ci de toți cei care au votat moțiunea de cenzură. Nu un Guvern susținut doar de AUR, dar există mai mulți parlamentari care au votat moțiunea de cenzură (…) Poate nu este necesar să ajungem la voturile AUR”, a spus Olguța Vasilescu.
Președintele Nicușor Dan a inițiat o primă rundă de consultări politice, la Cotroceni, pentru a vedea dacă se poate contura o majoritate parlamentară care să susțină un guvern.