Incindent feroviar marți noapte în judeţul Constanţa. Un tren cu navetişti a luat foc în zona staţiunii Neptun, informează B1 TV.
Trenul, care se deplasa dinspre Constanța către Mangalia, s-a oprit la un moment dat, iar din locomotivă a început să iasă fum. Mecanicul s-a ales cu arsuri grave pe faţă şi pe mâini după ce a încercat să stingă singur flăcările.
Un tren cu navetişti a luat foc în zona staţiunii Neptun
#DIRECT_ONE_srho0e#
Patru navetişti, un mecanic şi un conductor se aflau în automotorul care s-a aprins din senin. Din fericire, toţi au reuşit să coboare la timp din tren. Singurul rănit a fost conductorul care a încercat să stingă singur flăcările.
Trei autospeciale ale ISU Dobrogea au ajuns la locul incidentului şi au reuşit să stingă focul în câteva zeci de minute.
Potrivit primelor informaţii, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit.