"Tinerii NU au de ce să iasă în stradă!" Deputatul "în chiloți", condamnat pentru corupție, își apără colegii: De legea grațierii beneficiază hoții care au făcut chestii minore

"Tinerii NU au de ce să iasă în stradă!" Deputatul "în chiloți", condamnat pentru corupție, își apără colegii: De legea grațierii beneficiază hoții care au făcut chestii minore

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca Berlusconi de Argeș sau deputatul în chiloți, a declarat joi, la Parlament, că nicio faptă de corupţie nu se graţiază prin noua ordonanţă pusă în dezbatare publică, motiv pentru care tinerii nu ar trebui să mai iasă în stradă.

Rădulescu a subliniat că acest proiect „nu este făcut pentru politcieni”, ci pentru „hoţi” şi cei care au comis „fapte minore”.

"Niciun fel de condamnare, că este cu suspendare, nu beneficiază de graţiere şi atuncea nu este făcută pentru politicieni. Şi cu asta am terminat subiectul”, a declarat deputatul, scrie Digi24.

"Adică hai să înţelegem termenii, pentru că, dacă vorbim aşa, ca să ne aflăm în treabă, sigur că n-o să ne înţelegem niciodată. Deci faptul că ies nişte tineri în stradă, ar trebui să li se explice că n-au de ce să iasă pentru că prin această graţiere cel puţin o să iasă probabil hoţi sau, eu ştiu, oameni care au făcut chestiuni minore”, a completat social-democratul.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv, în 2016, la închisoare cu suspendare pentru corupţie.