Dispărut din evidențele Poliției Române de la mijlocul lunii decembrie, fostul deputat Sebastian Ghiță a ajuns pe site-ul Europol la rubrica "Europe's most wanted fugitivies" (cei mai urmăriți fugari din Europa).
![]()
Pe numele acestuia instanța din România a emis mandat european de arestare, iar acum Europol l-a inclus pe acesta pe lista infractorilor dați dispăruți. Numele, imaginea şi semnalmentele lui Sebastian Ghiţă figurează pe site-ul ENFAST, cerându-se arestarea preventivă sub acuzaţile de infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor.
![]()
ENFAST(Reţeaua Europeană a Echipelor de Căutare Activă a Urmăriţilor) este o platformă de coordonare a inspectoratelor naţionale de poliţie creată de Agenţia UE a poliţiei (Europol), conform mediafax.ro.
Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată în două dosare penale. Unul dintre acestea în care, alături de Ghiță, sunt acuzați și foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova Viorel Dosaru și fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova Constantin Ispas, se află pe rolul Instanței Supreme.
În acest dosar, Sebastian Ghiță este acuzat de dare de mită, cumpărare de influență, șantaj, spălare de bani, folosirea de informații nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, precum și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aprilie 2016, procurorii DNA Ploiesti au admis cererea lui Sebastian Ghita de constituire a cauțiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, după ce acesta a depus garanții reale imobiliare și mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparțin unei societăți comerciale și opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei.
În cel de-al doilea dosar, aflat tot pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sebastian Ghiță este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu. Ghiță este acuzat că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanțare de la bugetul local pentru asociația Basket Club Asesoft.
De asemenea, Sebastian Ghiță este urmărit penal în alte două dosare de corupție, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 și cel în care cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herțanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene și alte infracțiuni, în acesta din urma fiind cercetați și fostul șef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum și fiul acestuia Vlad Cosma.
Sebastian Ghiță a mai fost cercetat în dosarul "Tracia – Asesoft". La începutul lunii martie, judecarea dosarului "Tracia – Asesoft" în care Sebastian Ghiță și alte opt persoane au fost acuzați de înșelăciune în legătură cu tranzacții petroliere prin care au produs un prejudiciu de 200.000 de lei a încetat ca urmare a prescripției.
Sebastian Ghita a rămas fără imunitate dupa ce mandatul său de deputat a încetat în decembrie, după alegerile parlamentare.
Ghiță a fost deputat între 2012 și 2016. În acest an, el a candidat pentru un nou mandat de parlamentar din partea PRU, însă acest partid nu a trecut pragul electoral, astfel că nu a intrat în Parlament.