Europa condamnă apucăturile dictatoriale ale lui Erdogan, Ponta îl ridică în slăvi: Vreau să transmit și public un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de naștere a Președintelui Recep Tayyip Erdogan…

Europa condamnă apucăturile dictatoriale ale lui Erdogan, Ponta îl ridică în slăvi: Vreau să transmit și public un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de naștere a Președintelui Recep Tayyip Erdogan...
Foto: Aktual24

Victor Ponta a ținut să-l felicite și public pe Recep Edogan, președintele Turciei, cu ocazia zilei sale de naștere.

Profitând de acest moment, fostul premier a scris că Turcia este o țară model pentru că este condusă de un președinte care chiar își iubește poporul și chiar se luptă pentru oamenii ce l-au ales în funcție. E adevărat că Turcia are niște probleme acum, mai consideră Ponta, dar România nu este în postura de a putea da lecții.

Social-democratul nu a ratat această ocazie pentru a-l ironiza încă o dată pe Klaus Iohannis. Acesta a scris că Erdogan a fost vizitat de cancelarul german și de premierul britanic și probabil va merge personal în Statele Unite să discute cu Donald Trump, în timp ce președintele Iohannis va fi în Făgăraș la drumeție.

Recep Erdogan a fost aspru criticat de către politicienii și presa occidentală din cauza măsurilor represive pe care le-a luat după puciul eșuat din vara anului trecut. Zeci de mii de oameni au fost arestați sau demiși din funcții sub acuzația că au complotat împotriva președintelui, iar numeroase publicații critice la adresa lui Erdogan au fost închise. Acțiunile șefului de la Ankara de a cenzura mass-media turcă nu au rămas fără ecouri la nivel european. Mai mult, acesta este acuzat că inteționează să instituie la Ankara un regim prezidențial strict pentru a-și consolida puterea personală.

”Vreau sa transmit si public un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de nastere a Presedintelui Recep Tayyip Erdogan!

– imi asum cu stoicism injuraturile si acuzatiile care vor urma din partea celor "frumosi si liberi" – cei care simt ca noi putem sa dam lectii de democratie si "Stat de Drept" tuturor prin modelul "Negulescu" sau prin metoda "Rarinca"