Managerul Spitalului de Psihiatrie din București pare “un pic” dezechilibrat. Monica Boer conduce spitalul ”Alexandru Obregia” cu insulte pe care angajații le redau în scris în mai multe memorii, dezvăluie jurnalistul Cătălin Tolontan.
“Îmi vine să vă au foc!”, le spunea șefa spitalului de Psihiatrie subalternilor, potrivit articolului publicat pe tolo.ro.
În plus, facturile aflate în posesia ziarului arată cum firme de casă vând către ”Obregia” la prețuri triple, de la aparate medicale și până la ouă și ulei!
Totodată, Tolontan prezintă “agoniseala” Monicăi Boer și dezinteresul Primăriei Capitalei. Potrivit jurnalistului, Firea știa ce se întâmplă, dovadă că o firmă prinsă a dat înapoi jumătate din banii primiți. (Detalii AICI)
Gazeta publică astăzi câteva dintre cumpărările supraevaluate, toate de la aceeași firmă, Freemac.
1. Perimetru computerizat tip Humphrey / preț achiziție: 28.900 euro / preț real: 15-16.000 euro / achiziționat pe 25.06.2016
2. Trusă + lentile de titan / preț achiziție: 2.500 euro / preț real: 550 euro / achiziționat pe 25.06.2014
3. Injectomat model Medima S1 / preț achiziție: 4.600 euro / preț real: 800 euro / achiziționat pe 10.11.2015
4. Spirometru model Spiro Pro Plus BTL-08 / preț achiziție: 7.000 euro / preț real: 2.300 euro / achiziționat pe 09.10.2015
33 de medici și asistente, dintre care doi directori și 11 șefi de secție, au adresat acum o lună un memoriu către Gabriela Firea, amenințând chiar și cu demisia în masă. Edilul nu i-a luat în seamă. Prin urmare nici nu le-a răspuss, susține jurnalistul.
”Lucrăm cu creierul omului bolnav și ne expunem viața și sănătatea unor factori de stres foarte mari. Suntem sătui de insultele, înjurăturile și amenințările managerului” Memoriul celor 33 de medici și asistente
”Țipă la mine și nu ne scoate din „putori””, depune mărturie și directorul de îngrijiri al spitalului, asistenta Doina Călinescu.
”Managerul Monica Boer a intrat în birou și ne-a spus că suntem autiste și că îi vine să ne dea foc!”, exemplifică Maria Badea, fost angajat la Resurse Umane.
”Taci dracului că te plesnesc!” sau ”Proaste și handicapate” sunt alte formulări ale managerei către angajați.
Managera nu recunoaște nimic, spunând că e victima unui puci.
“Sunt o gașcă de boicot. Unii din spital vor să mă schimbe ca să numească ei pe cine doresc, aceasta-i miza!”
Monica Boer este manager la cel mai mare psital de psihiatrie din țară din anul 2009. Potrivit unor surse medicale, aceasta, ca și fostul manager de la Malaxa, face parte din cercul de directori favoriți ai lui Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei.
Totodată, Tolontan arată și o fotografie le arată pe Monica Boer, managerul spitalului "Obregia", și pe Elena Faur, șefa de la Achiziții, cum deschid cadourile primite la spital în aerul de sărbătoare al unui Crăciun.
![]()