Val de controale la Spitalul Județean Neamț. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au făcut mai multe verificări, după ce pe internet au apărut imagini cu mizeria din secția de Pediatrie. Tatăl unui băiețel internat a filmat gândacii care colcăie prin saloane, dar și pe pernele copiilor, informează B1 TV.
Un control inopinat şi un altul anunţat au fost făcute deja de cei de la Direcţia de Sănătate Publică la Spitalul Județean Neamț. Iar rezultatele vor fi făcute publice curând.
Controale la Spitalul Județean Neamț, după imaginile cu gândacii din secția de Pediatrie. Director: Aceste condiții se datorează lucrărilor care se desfășoară de câteva luni la această clădire
#DIRECT_ONE_efqiox#
Secţia de Pediatrie a Spitalului, unde copiii ar trebui să stea în curăţenie absolută, este, de fapt, un focar de infecţie. Fotografii cu gândacii care colcăie prin saloane, pe pernele copiilor, dar şi în mâncarea lor, au stârnit controverse despre condițiile de igienă de aici.
Directorul medical, Silviu Verzea, a declarat că au apărut gândaci în secția de pediatrie din cauza lucrărilor la clădire.
”Aceste condiții se datorează lucrărilor care se desfășoară de câteva luni la această clădire unde se află secția de pediatrie, lucrări care au fost necesare tocmai în condițiile unei avansate stări de degradare a imobillului, începând cu subsolul unde exista o igrasie greu de descris, toate acestea au impus demararea lucrărilor. Acestea sunt în plină desfășurare și au avut drept consecință și apariția acestor gândaci.
Noi am găsit soluții. Începând de luni, pentru că s-au putut externa mai mulți copii, s-au eliberat mai multe saloane în care s-au putut lua măsuri pentru dezinsecție. Prin rotație, o să închidem, pe rând mai multe saloane astfel încât să putem intra în fiecare și să putem acționa împotriva acestor gândaci”, a declarat directorul medical, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV.