La țol festiv: Sute de animale ÎMBRĂCATE au mărșăluit pe străzi în Nicaragua. Sf. Lazăr e de vină!

La țol festiv: Sute de animale ÎMBRĂCATE au mărșăluit pe străzi în Nicaragua. Sf. Lazăr e de vină!

Îmbrăcate ca jucători de fotbal, balerine cu tutu, jeanși, purtând caciulițe sau pălărioare, animalele companie din Nicaragua și stăpânii lor s-au reunit duminică pentru a-i mulțumi Sfântului Lazăr și a cere sănătate, relatează EFE, citată de Agerpres.

În Nicaragua, Lazăr este venerat ca un sfânt și protector al animalelor și în fiecare an se face un pelerinaj la biserica în care se află o icoană a acestui sfânt pentru a-i cere sănătate pentru necuvântătoare.

Parada a sosit dis de dimineață la biserica Santa Maria Magdalena, din orașul Masaya, la 26 kilometri sud-est de Managua. Aici, unul câte unul, cățeii de diferite rase și mărimi au fost aduși în fața icoanei Sf Lazăr plasată în centrul bisericii.

"Câinii mei erau bolnavi și i-am cerut Sf Lazăr să facă un miracol și să-i însănătoșească… Mulțumesc lui Dumnezeu acum sunt bine", a declarat Anielka Nicoya, după ce i-a prezentat sfântului cei doi căței ai săi, unul alb și altul negru, având amândoi coronițe pe cap.

Ziua de duminică a inclus și un tradițional concurs în care au fost alese cele mai frumoase și originale costume, anul acesta cel mai admirat fiind cel de Selena, cântăreața de tex-mex asasinată în 1995; sau al unor personaje de cinema și de basm precum Gladiador și Bella.

Câinii și costumele au primit premii constând în hrană pentru ei, acordate de Institutul Nicaraguan al Turismului (Intur),care a organizat evenimentul.