În contextul conflictului care mocnește la nivelul Uniunii Europene, fostul premier și comisar european Dacian Cioloș afirmă că România trebuie să facă parte din "nucleul dur al Europei", ceea ce înseamnă că statul trebuie să se impună, la nivel european, cu"puncte de vedere, propuneri, pe subiectele aflate pe agenda europeană".
"Înseamnă să aibă reacții argumentate la propunerile altora. Și, foarte important, în susținerea punctelor sale de vedere să se consulte și să se coordoneze cu ceilalți parteneri europeni care doresc o Uniune Europeană puternică.
Dar asta presupune ca România să știe ce vrea, pe principalele subiecte de pe agendă. Sau, atunci când e cazul, să lanseze subiecte pe agendă, subiecte pentru care să caute susținere din partea partenerilor europeni cu greutate – mă refer aici la Germania și Franța. Dar nu numai. O ocazie fără precedent pentru a ne manifesta în această direcție o va avea Romania în 2019, când va asigura președinția rotativă semestrială a Consiliului UE", a explicat fostul șef al Executivului pentru site-ul cursdeguvernare.ro.
"Eu nu cred că trebuie să acceptăm un statut de periferie. Ca să contăm, trebuie să fim în primul rând credibili prin ceea ce facem la noi acasă, să arătăm că vrem să mergem pe o cale, indiferent cine vine la guvernare. Și datorăm asta, în primul rând românilor, nu Uniunii Europene.
Nu cred că se așteaptă cineva ca România să ajungă Germania de pe o zi pe alta. Dar se așteaptă, realist, ca România să meargă într-o direcție și să țină un azimut", adaugă tehnocratul.
Despre vizita efectuată săptămâna trecută la Bruxelles, Cioloș spune că a fost făcută "în nume propriu".
"Este un lucru firesc ca foști comisari europeni sau foști prim-miniștri să mențină contacte cu liderii europeni. Este firesc ca oficiali de la Bruxelles să dorească să mențină legătura cu aceștia pentru a se consulta pe teme de interes european.
Timp de cinci ani am fost comisar european și am fost coleg cu aproape o treime din membrii actualului Colegiul al comisarilor europeni, precum și cu unii europarlamentari.
Inclusiv cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani și cu Negociatorul-șef pentru Brexit din partea Comisiei, Michel Barnier. Mi-au fost colegi, am lucrat împreună pe diverse fronturi, pentru promovarea unor inițiative europene și am rămas în relații foarte bune cu cei mai mulți dintre ei", a menționat Cioloș.