Incident pe aeroportul din Amsterdam cu un avion Boeing al companiei TAROM: O camionetă de bagaje a lovit aeronava (FOTO)

Incident pe aeroportul din Amsterdam cu un avion Boeing al companiei TAROM: O camionetă de bagaje a lovit aeronava (FOTO)
Foto: boardingpass.ro

Incident pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Un avion al companiei Tarom a fost lovit de o mașină care transporta bagaje. Aeronava trebuia să decoleze spre Bucureşti, însă cursa a fost anulată.

Aeronava Tarom ar fi trebuit să decoleze la ora 23.00. La un moment dat, pasagerii aflați deja la bord au simțit o zdruncinătură puternică. La scurt timp, comandantul avionului i-a anunțat că trebuie să coboare. De pe pistă, au observat o gaură în fuselaj. Imaginile au ajuns pe paginile de socializare rapid.

"Asta e nouă, unul din camioanele care încărcau bagajele în avion nu a pus frână la timp, aşa că a intrat în aeronava Tarom, în Amsterdam. A făcut o gaură în avion, acum ne vor debarca, e de râsul-plânsului", a povestit unul dintre pasageri, informează B1TV.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Avionul a rămas pe aeroportul din Amsterdam pentru verificari. Pasagerii au fost cazaţi la hote, iar sâmbătă, aceștia au fost preluați de o altă aeronavă.