RECOLTA DE LUCRURI TRĂSNITE A POLITICIENILOR! Pleșu: Dragnea crește ca Făt Frumos, eu am făcut un mic atac de perplexitate

Dacă politica ar fi o scenă de teatru, ne-am distra copios. Din păcate, e realitatea.

Andrei Pleșu subliniază, în articolul de luni de pe adevarul.ro, câteva dintre “materialele didactice” pe care aleșii nemaului ni le livrează zilnic.

“Lăsăm la o parte bunele maniere, cultura minimală, modestia, simţul valorilor, conştiinţa datoriei, corectitudinea şi alte asemenea mărunţişuri, irelevante pentru un CV eficient…

Ne izbim de foarte semnificative suprafeţe: de buna (adică proasta) folosinţă a limbii române, de capacitatea (respectiv incapacitatea) de a construi un discurs coerent, bazat pe limpezime, logică şi bună credinţă, de absenţa cvasitotală a unui igienic exerciţiu de auto-evaluare, ceea ce denotă o fudulă necunoaştere a limitelor proprii”, notează el.

”Recolta” de ”lucruri trăsnite” a politicienilor este atât de variată și complexă încât s-ar putea crea o enciclopedie.

Mai jos, numai câteva exemple, culese la întâmplare de Andrei Pleșu.

“Dl Liviu Dragnea a decis să-i dea un sfat părintesc noului ministru al Finaţelor, dl Ionuţ Mişa. ”L-am rugat – a povestit ”Daddy” – să capete mai repede experienţa politică…”. Dobîndirea experienţei nu se poate accelera, nu e o cursă olimpică, în care te străduieşti să ajungi mai rapid decît ceilalţi concurenţi la linia de sosire. Fireşte, asta cînd nu ai anvergura lui Liviu Dragnea. Căci dacă o ai, creşti într-o zi, ca Făt Frumos: cît alţii în zece!”

“Am aflat, nu fără un mic atac de perplexitate, că ”lumea de azi poate fi descrisă ca o lume uni-multipolară, cu periferie anarhică”.

Replica îi aparține lui Emil Constantinescu.

Complex lucru! Deocamdată nu pricep. Dar contez pe lămuririle care ar putea veni de la Institutul de Studii Levantine, pe care acesta îl conduce”.

O frumoasă încununare a săptămînii trecute vine din partea ”noului” fost ministru al Educaţiei.

”Educaţia e gratuită conform Constituţiei. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic.”

Într-un fel stăm bine (”copii nu plătesc nimic”), deşi stăm cam rău (statul, mamele şi taţii trebuie să plătească din greu instrucţia ”gratuită” a copiilor lor). Ca să nu mai spunem că banii de la buget tot de la bieţii părinţi vin…”