O fotografie stârnește CONTROVERSE: Fiica președintelui, acuzată de imoralitate, fiindcă își alăptează COPILUL (FOTO)

O fotografie stârnește CONTROVERSE: Fiica președintelui, acuzată de imoralitate, fiindcă își alăptează COPILUL (FOTO)
Foto: BBC / Aliya Shagieva

O fotografie a fiicei mai tinere a președintelui din Kârgâstan a stârnit numeroase controverse, după ce aceasta a apărut în lenjeria intimă, alăptându-și copilul la sân. Aliya Shagieva a postat fotografia pe rețelele sociale în aprilie, cu mesajul „Îmi voi alăpta copilul oricând și oriunde va fi nevoie”.

Aceasta a șters postarea, după ce a fost acuzată că a afișat un comportament imoral, dar într-un interviu exclusiv la BBC, aceasta a spus că reacțiile sunt un rezultat al unei culturi care hipersexualizează femeia.

„Acest trup care mi-a fost dat, nu e vulgar. Este funcțional, are scopul de a îndeplini nevoile fiziologice ale copilului meu, nu de a fi transformat într-un obiect sexual”.

Nu au fost doar utilizatorii rețelelor sociale cei care au dezaprobat fotografia, ci și părinții acesteia. „Nu le-a plăcut, și este de înțeles, fiindcă noua generație este mai puțin conservatoare decât părinții acestora”, a spus aceasta.