Ministerul pentru Mediul de Afaceri a lansat programul prin care plăteşte până la 50.000 lei firmelor româneşti

Ministerul pentru Mediul de Afaceri a lansat programul prin care plăteşte până la 50.000 lei firmelor româneşti

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat în luna iulie Programul de internaţionalizare a firmelor, ce va fi extins şi în anii următori, cu un buget de 5 milioane lei în acest an, urmând ca în august să lanseze alte două programe pentru IMM-uri.
"Programul de internaţionalizare are un buget de 71 milioane lei, între anii 2017 şi 2020. Anul acesta are o alocare de 5 milioane lei, dar din anul 2018 va avea 20 milioane lei, din 2019 – 22 milioane lei şi în 2020 – 24 milioane lei”, a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă.

Programul finanţează companiile româneşti pentru participarea la misiuni economice, la târguri internaţionale, pentru cursuri sau pentru realizarea de site-uri şi materiale de prezentare.

”Există un grant maxim de 50.000 lei pentru societăţile care doresc să aplice, cu un aport propriu de 10%”, a spus Laufer.

”În acest an, ne-am propus să finanţăm între 100 şi 150 de companii, în funcţie de grantul maxim pe care acestea îl vor solicita. Cu siguranţă acest program va primi o atenţie specială din partea noastră, fiindcă ne interesează să urmărim şi rezultatele”, a afirmat Laufer.