Externe
Șeful Statului Major din Canada, Jonathan Vance, și premierul canadian Justin Trudeau au participat la parada gay de la Ottawa, informează AFP.
Alături de Jonathan Vance au defilat mai mulți înalți responsabili militari în uniformă.
Generalul Vance este primul militar canadian cu cel mai înalt grad care participă la această manifestație. El a susținut că vrea astfel să transmită un mesaj de solidaritate comunității LGBTQ și să arate membrilor acesteia că sunt bineveniți în rândul forțelor armate canadiene.
Asta în contextul în care, peste graniță, președintele american Donald Trump și-a anunțat decizia de a le interzice transsexualilor să facă parte din armata Statelor Unite.